
Programul va include și apartamente nou-construite prin credit bancar și deja ipotecate
Convenția de garantare a creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuințe prin programul „Prima Casă“ va fi modificată prin introducerea unei prevederi care va permite includerea în program și a apartamentelor nou-construite prin credit bancar și deja ipotecate. Decizia a fost luată în întålnirea de ieri a premierului Emil Boc cu reprezentanții băncilor interesate de programul „Prima Casă“. La discuție au participat în principal directori ai băncilor care nu au semnat încă convenția de garantare, dar și bănci care au aderat deja la acest program. Potrivit vicepreședintelui Raiffeisen Răzvan Munteanu, alte probleme discutate la Guvern au fost modul de constituire a asigurării pentru locuințe și de executare a garanției în caz de neplată.
„Garanția este irevocabilă“, a spus vicepreședintele băncii, la sfårșitul întålnirii de la Guvern.
În forma actuală, convenția prevede anumite situații în care garanția nu se plătește. El a arătat că aceste modificări nu vor schimba structura programului „Prima Casă“. „În urma discuțiilor, au fost găsite soluții la problemele tehnice ridicate de către reprezentanții băncilor, urmånd ca acestea să fie aduse la cunoștința membrilor Cabinetului în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, când vor fi și aprobate actele necesare pentru ca toate cele 19 bănci interesate să poată derula activități de creditare în cadrul Programului «Prima cas㻓, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Prima retragere
Tot ieri, ING Bank a anunțat că se retrage din programul „Prima Casă“ și lansează un produs similar. „Nu participăm la programul «Prima Casă». Avem o ofertă foarte interesantă prin care vom acorda împrumuturi fără garanția statului la o dobândă de 5,5% pe an, în limita a 80.000 de euro“, a declarat directorul diviziei de retail a băncii, Albert Roggemans.
Banca a anunțat, într-un comunicat, că a decis să nu participe la „Prima Casă“ deoarece procedura de acordare a garanției presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare care nu sunt în concordanță cu modelul de distribuție al instituției. Oferta ING Bank va fi lansată pe piața bancară românească în vara acestui an. „Imobilul achiziționat poate fi orice casă în care clientul dorește să locuiască, nu neapărat prima sa casă. Această ofertă de creditare susține inițiativa și efortul notabil al Guvernului pentru revigorarea sectorului imobiliar“, a afirmat Roggemans în comunicat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















