Dupa ce autoritatile au facut public contractul de privatizare a BCR, iar cel privind autostrada Transilvaniei incheiat cu firma americana Bechtel va ajunge pe site-ul Ministerului Transporturilor in cateva zile, ministrul economiei si comertului, Codrut Seres (foto), asteapta acordul OMV pentru a face public contractul de privatizare a Petrom. -Am discutat cu reprezentantii partii austriece si cred ca vom gasi intelegere cu acestia-, ne-a declarat Seres, precizand ca marti (n.r. – 14 martie) asteapta raspunsul reprezentantilor OMV privind publicarea contractului de privatizare a Petrom. Ministrul economiei nu a precizat daca acordul de privatizare va fi publicat integral sau doar o mare parte din contract, fiind excluse anexele, asa cum s-a intamplat la BCR. In urma cu doua saptamani, presedintele Traian Basescu anunta intr-o emisiune televizata ca in saptamanile viitoare va desecretiza contractul de privatizare a societatii Petrom. -Contractul de privatizare a Petrom este la mine si va fi desecretizat, existand acordul ambelor parti pentru desecretizare. Acest contract vizeaza resursele naturale ale tarii – jumatate din gaze si 100% extractia de titei. Trebuie sa iesim din mentalitatea de a ne juca cu bani publici. Tot ce inseamna ban public va fi facut public, si nu pastrat secret-, mentiona Basescu in urma cu doua saptamani.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















