Home Economic-Financiar Cresc preturile in constructii, comert si servicii

Cresc preturile in constructii, comert si servicii

DISTRIBUIŢI

Institutul National de Statistica (INS), cu sprijinul Comisiei Europene, a finalizat in luna iunie o ancheta de conjunctura, printre managerii a 5.198 de companii romanesti, despre tendintele de crestere, in perioada iulie-septembrie 2005, a activitatii economice, a somajului si preturilor.


In primul rand, a rezultat ca somajul nu va creste, potrivit unui procentaj de 85% din opinii. Cea mai spectaculoasa crestere de preturi va fi in domeniul constructiilor, cu 40% sold conjunctural, care reprezinta diferenta procentuala dintre alternativele extreme, de crestere sau scadere, in timp ce soldul pentru crestere a productiei este de 46%. Si productia din industria prelucratoare va avea o tendinta ascendenta, cu un sold conjunctural de 22%, in timp ce preturile vor creste, dar mai putin decat in luna mai, soldul conjunctural fiind de 11% fata de 22%. In comertul cu amanuntul si servicii, tendintele de crestere ale volumelor sunt reprezentate de solduri conjuncturale de 30%, respectiv de 9%, in timp ce cresterea preturilor va avea solduri de conjunctura mult superioare, de 37% in cazul comertului si de 28% in cazul serviciilor.

In luna mai, indicele brut al productiei industriale a scazut cu 4,7% in comparatie cu cel inregistrat in luna similara a anului 2004, se precizeaza intr-un comunicat al INS. Pe de alta parte, pe primele cinci luni ale acestui an, indicele brut al productiei din industria prelucratoare a crescut cu 4,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce, pe total industrie, indicele brut a crescut cu 3,8%.

Cresterea cea mai spectaculoasa a volumului cifrei de afaceri pe primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, a fost de 35,3% si s-a inregistrat in domeniul comertului si intretinerii autovehiculelor, pe locul al doilea situandu-se vanzarile de marfuri alimentare, cu 22,7%. Contrar asteptarilor, valoarea lucrarilor din constructii a crescut doar cu 2,2% pe primele cinci luni, fata de aceeasi perioada a anului 2004. Serviciile prestate catre populatie au crescut doar cu 6,4%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.