Acasă Actualitate Cum vor fi impozitate monedele virtuale / criptomonedele

Cum vor fi impozitate monedele virtuale / criptomonedele

DISTRIBUIȚI

În data de 19 decembrie 2018, la sesizarea Asociaţiei pentru Tehnologii Avansate, membrii Comisiei pentru buget, finanţe și banci din Camera Deputaţilor, Parlamentul României au amendat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și petru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare în legătură cu veniturile pe care o persoană le obţine din tranzacţionarea monedelor virtuale (criptomonedele) ce vor fi impozitate și raportate prin declariaţia unică, după modificarea Codului Fiscal.

Ulterior, în ședinţa de plen a Camerei Deputaţilor din aceeași zi, Proiectul de Lege nr.285/2018 a fost votat cu o largă majoritate urmând ca acesta să devină lege odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, aprobându-se impozitarea diferenţei pozitive dintre valoarea de vânzare și cea de cumpărare a monedelor virtuale și nu impozitarea întregii sume încasate, așa cum fusese iniţial propus prin proiectul de lege.

Astfel se va impozita „câştigul din transferul de monedă virtuală în cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. m), determinat ca diferenţă pozitivă între
preţul de vânzare şi preţul de achiziţie, inclusiv costurile directe aferente tranzacţiei. Câştigul sub nivelul a 200 lei/tranzacţie nu se impozitează cu condiţia ca totalul câştigurilor într-un an fiscal să nu depăşească nivelul de 600 lei.”

Atât deputaţii din Comisia de buget, finanţe, bănci, cât și reprezentantul Ministerului Finanţelor au luat în considerare sesizarea ATA cu privire la veniturile din investiţiile în monede virtuale care, conform variantei iniţiale a proiectului de lege, ar fi fost impozitate la suma brută, situaţie anormală și nedreaptă faţă de cei peste 500.000 de români care au investit în criptomonede.

Legea se află la promulgare la președintele Iohannis din data de 22.12.2018, termenul limită pentru emiterea decretului sau pentru o sesizare de neconstituționalitate fiind 11,01,2019 .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.