Acasă Economic-Financiar De-a BERDbeleacul

De-a BERDbeleacul

DISTRIBUIȚI

Implementarea sistemului de monitorizare cu apa a Vaii Jiului a slujit, in paralel, pentru aducerea in tara de piese de calculatoare si echipamente de comunicatii. Operatiunea face obiectul unei lucrari penale a Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara, dar ancheta, inceputa in tromba, cu -descinderi- surpriza la Compania Nationala a Huilei si Regia Autonoma a Apelor din Valea Jiului, a intrat in letargie, ne-au marturisit surse din cadrul IJP, care nu ne-au putut preciza natura cauzelor (obiective sau subiective) intarzierii investigatiei.

Unul dintre cei cercetati, spun sursele, este Mihai Prisacariu, fost consilier al ministrului Dan Ioan Popescu, fost unic actionar si administrator al General Comtrust SRL Petrila, subcontractant al lucrarii de monitorizare a sistemului de alimentare cu apa din Valea Jiului. Aceasta a folosit, in cadrul lucrarilor de intretinere si service a echipamentelor de telecomunicatii ale Companiei Nationale a Huilei, componente carora nu le-a putut dovedi, deocamdata, provenienta, firma sa cumparand echipamentele de la propriul administrator.

Lucrarea la sistemul de monitorizare a alimentarii cu apa, finantata printr-un credit al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, nu a fost predata -la cheie- nici pana in prezent (termenul initial a fost 1998), contractul initial fiind -amendat- prin mai multe acte aditionale.

Contractul a fost incheiat, la data de 1 iulie 1997, cu Hydrocom Israel, firma a carei oferta de pret fusese declarata castigatoare – 989.194 de dolari. Dupa adjudecare, la cei 989.000 de dolari, s-au mai adaugat 309.000, reprezentand -oferta suplimentara- plus alte 110.000 de dolari, aprobati prin act aditional, in iulie 1998. A urmat apoi prelungirea termenului de executie, pentru ca, in martie 2000, lucrarea sa mai fie -suplimentata- cu 1,063 milioane de dolari SUA, urmata de o noua prelungire a termenelor de executie, timp in care a expirat si perioada de gratie de cinci ani, stabilita in acordul de imprumut cu BERD.

Controalele efectuate la Regia Apelor din Vale au relevat faptul ca pentru bunurile primite de la Hydrocom Israel nu s-au intocmit note de intrare receptii si predare spre gestionare, evidenta conducerii lucrarilor de investitii nerespectand normele legale in vigoare stabilite prin ordinele ministrului finantelor si al MLPAT, fapt ce alimenteaza suspiciunile organelor de ancheta ale Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara.

Inspectoratul Judetean de Politie Hunedoara ancheteaza, in prezent, sesizarile privind faptul ca implementarea sistemului de monitorizare a alimentarii cu apa din Valea Jiului ar fi fost folosit, in paralel, drept paravan pentru aducerea in tara de piese de calculatoare si echipamente de radiocomunicatii. Ancheta, inceputa in tromba, cu -descinderi- surpriza la Compania Nationala a Huilei si Regia Autonoma a Apelor din Valea Jiului, a intrat insa in letargie, ne-au marturisit surse din cadrul IJP, care nu ne-au putut preciza natura cauzelor (obiective sau subiective) intarzierii investigatiei. Unul dintre cei cercetati, spun sursele, este Mihai Prisacariu, fost consilier al ministrului Dan Ioan Popescu, fost unic actionar si administrator al General Comtrust SRL Petrila, subcontractanta a lucrarii de monitorizare a sistemului de alimentare cu apa din Valea Jiului. Aceasta a folosit, in cadrul lucrarilor de intretinere si service a echipamentelor de telecomunicatii ale Companiei Nationale a Huilei, componente carora nu le-a putut dovedi, deocamdata, provenienta.

Credit BERD -suplimentat-

La data de 1 iulie a acestui an, primul-ministru, Adrian Nastase, a lansat la Petrosani -Strategia de dezvoltare socio-economica a Vaii Jiului-, menita sa restructureze economia zonei, prin inlocuirea dependentei acesteia de industria miniera. In plan social, unul dintre mijloacele de atingere a obiectivelor strategice prezentat in proiect este -imbunatatirea mediului si a infrastructurii prin programe de lucrari publice- care sa cuprinda -identificarea necesitatilor de infrastructura privind drumuri, alimentarea cu apa, canalizare- etc… Or, imbunatatirea infrastructurii a fost deja -realizata- printr-o investitie, finantata de BERD, care vizeaza monitorizarea sistemului de alimentare cu apa in Valea Jiului.

Contractul a fost incheiat, la data de 1 iulie 1997, cu Hydrocom Israel, firma a carei oferta de pret fusese declarata castigatoare – 989.194 de dolari, fata de UTI Romania (994.272 de dolari) sau 1,3 milioane de dolari, o alta firma din Israel. Bineinteles insa ca dupa adjudecare, la cele 989.000 de dolari s-au mai adaugat 309.000, reprezentand -oferta suplimentara-, care nu fusese cuprinsa insa in hotararea de adjudecare a comisiei. Si tot in stil romanesc, la contractul in cauza s-a incheiat un act aditional, in iulie 1998, prin care pretul s-a majorat cu 110.000 dolari, urmat de un altul, in noiembrie, prin care s-a prelungit termenul de executie, lucrarea neputand fi finalizata la termenul stabilit in contract. Un nou act aditional a fost incheiat apoi in martie 2000, sub forma unei extensii de contract prin care Regia Apelor din Valea Jiului s-a mai angajat la plata a inca 1,063 milioane de dolari SUA. Urmat, bineinteles, de un nou act aditional, prin care s-au mai prelungit termenele de executie, lucrarea nefiind nici acum -la cheie-, desi au trecut cinci ani de la semnarea contractului. In schimb, au fost deja platite cateva rate din imprumutul BERD, deoarece a expirat perioada de gratie de cinci ani, stabilita in acordul de imprumut, semnat in august 1996.

Vanzare -in familie-

In luna martie a acestui an, pe adresa lui Ioan Rus, ministrul de interne, a sosit o sesizare din partea unui grup de angajati ai Regiei Apelor din Valea Jiului, care reclama, sub rezerva anonimatului, grave ilegalitati vizavi de executarea lucrarilor. Cea mai grava acuza, anchetata in prezent de IJP Hunedoara, este cea ca pentru toate piesele si subansamblele primite de la Hydrocom Israel nu s-au intocmit note de intrare, receptii sau procese-verbale de predare in gestiune, fapt confirmat si de notele de constatare incheiate de organele de control la Regia Apelor. -Aceste colete au fost predate subcontractorilor, firme din Petrosani si Bucuresti, care in realitate contineau piese de calculatoare si radiocomunicatii pe care respectivele le-au folosit in interes propriu si nu aveau legatura cu lucrarea in sine de la Regia Autonoma a Apei Valea Jiului-, se arata in scrisoarea adresata ministrului. Aceste aspecte au intrat in atentia IJP Hunedoara, dar cercetarile merg la -andante-, ne-au spus surse din interior. Deoarece, stranie coincidenta, subcontractantul din Petrosani este General Comtrust SRL, firma al carei unic actionar si administrator a fost Mihai Prisacariu, fostul consilier al ministrului industriilor, Dan Ioan Popescu, actualmente director la ISCIR Bucuresti. Care firma are incheiat cu Compania Nationala a Huilei un contract de intretinere si service a echipamentelor de telecomunicatii din dotarea acesteia, in cadrul careia a folosit o serie de echipamente a caror provenienta este dubioasa. Potrivit unui contract semnat, a carui semnatura a fost legalizata la data de 28 decembrie 2000, echipamentele folosite la CNH de firma lui Prisacariu au fost cumparate de la persoana fizica… Mihai Prisacariu. Care a refuzat sa ne spuna de unde avea echipamentele pe care le-a vandut propriei firme, in acelasi mod -raspunzand- si la intrebarea daca detine autorizatie de comercializare. Cum tot cu refuz am fi fost tratati, probabil, la o alta intrebare legitima, care viza faptul ca fostul consilier al lui Dan Ioan Popescu nu si-a declarat la Fisc veniturile de miliarde obtinute din vanzarea catre propria firma. Surse din cadrul Politiei ne-au informat ca Mihai Prisacariu ar fi fost chemat la Politia Petrila (fosta sa firma are birourile la Petrosani, dar sediul declarat este la Petrila) sa dea explicatii vizavi de cele de mai sus, dar ca nu s-ar fi prezentat la prima -convocare-.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.