Contul curent al balanței de plăți a avut în primele patru luni un deficit de 1,152 miliarde euro, în scădere cu 46,4% față de aceeași perioadă din 2010, ca urmare a reducerii deficitului balanței comerciale cu 41,3% și majorării excedentului transferurilor curente cu 89,8%, potrivit datelor BNR.
În primul trimestru, contul curent al balanței de plăți a avut un deficit de 634 milioane de euro, de aproape 2,5 ori mai mic față de nivelul din aceeași perioadă din 2010.
Deficitul balanței comerciale s-a situat la 1,473 miliarde euro, fiind de 1,5 ori mai mic față de nivelul de 2,2 miliarde de euro înregistrat în ianuarie-aprilie anul trecut, se arată într-un comunicat al BNR.
Excedentul transferurilor curente a crescut de la 578 milioane de euro în primele patru luni ale anului trecut la 1,097 miliarde de euro în ianuarie-aprilie 2011.Serviciile au avut în perioada analizată o contribuție negativă de 368 milioane de euro, peste nivelul de 319 milioane euro înregistrat în perioada similară din 2010, determinată în principal de sectorul transport (-183 milioane de euro).
Totodată, deficitul balanței veniturilor a crescut de la 527 milioane de euro la 776 milioane de euro.
Investiții străine directe de 444 mil. euro
Deficitul contului curent în perioada ianuarie-aprilie 2011 a fost finanțat în proporție de 38,5% prin investiții directe ale nerezidenților în Romånia, care au înregistrat 444 milioane de euro (comparativ cu 623 milioane euro în primele patru luni din 2010), din care creditele intra-grup au însumat 324 milioane euro, iar participațiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 120 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu și lung a fost la 30 aprilie de 73,723 miliarde euro (79,3% din total datorie externă), în creștere cu 1,7% față de 31 decembrie 2010.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















