Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) a plătit, în primele opt luni, despăgubiri de 4,55 milioane de lei, în urcare cu 182,6% față de intervalul similar din 2009, evoluție explicată prin creșterea gradului de informare în råndul șoferilor, a declarat președintele FPVS, Ovidiu Ciobanu.
„Dacă în 2008 FPVS a avizat pentru plată un număr de 383 de dosare, un an mai tårziu acest indicator a crescut la 608. Practic, s-a înregistrat o creștere de circa 60%“, a afirmat Ciobanu.
Potrivit datelor FPVS, despăgubirile plătite în primele opt luni ale acestui an sunt aferente unui număr de 495 de dosare, comparativ cu 383 de dosare în intervalul ianuarie-august 2009. Din totalul despăgubirilor, plățile pentru daune materiale au însumat 1,85 milioane de lei, în creștere cu 41,2% față de august 2009, iar pentru vătămări corporale sau deces – 2,7 milioane de lei, față de 296.286 lei în primele opt luni ale anului precedent.
„Din totalul celor 495 de dosare avizate pentru plată despăgubiri, un număr 492 au avut ca autori șoferi neasigurați RCA“, a spus Ciobanu.
FPVS a fost înființat în februarie 2006 și este constituit în baza contribuțiilor companiilor autorizate să practice asigurarea de răspundere civilă auto (RCA). În prezent, asigurătorii RCA virează către FPVS o sumă de bani calculată în baza aplicării unui procentaj de 0,3% la volumul primelor încasate din vånzarea polițelor auto obligatorii RCA.
Fondul acordă despăgubiri persoanelor prejudiciate prin accidente atunci cånd vehiculul vinovat a rămas necunoscut, și în acest caz se acordă despăgubiri numai pentru vătămări corporale sau deces. De asemenea, fondul acordă despăgubiri atåt pentru daune materiale, cåt și pentru vătămări corporale sau decese dacă vehiculul vinovat nu avea o asigurare RCA valabilă la data accidentului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















