Acasă Economic-Financiar Deszăpezirea, de patru ori mai scumpă decât în anii trecuți

Deszăpezirea, de patru ori mai scumpă decât în anii trecuți

DISTRIBUIȚI

Iarna grea a umflat costurile deszăpezirii. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, ieri, că în această iarnă s-au cheltuit, pånă în prezent, 80 milioane de euro pentru deszăpezire, sumă de aproape patru ori mai mare față de cea alocată în iernile precedente, deoarece sezonul acesta a fost deosebit de greu.
„Pe deszăpezire am dat aproape de patru ori mai mult decåt era programat și decåt s-a cheltuit în iernile precedente. E o situație obiectivă la care nu există o soluție miracol. Probabil ajungem undeva, din noiembrie pånă acum, spre vreo 80 de milioane de euro“, s-a referit Berceanu la costuri.
În privința unor eventuale demiteri, ministrul a spus că nu s-au înregistrat cazuri în care responsabilii din minister și-au încălcat flagrant atribuțiile. „Nu neapărat am astfel de cazuri și nu neapărat prin demiteri vom avea mai mulți bani și vom fi mai eficienți. Nu am sesizat abateri de tipul ăsta ca cineva să stea la căldurică. Posibilitățile noastre în comparație cu vremea au dus la situația aceasta care nu este cea mai bună“, a declarat Berceanu.
El a comentat și criticile aduse în presă referitoare la absența sa în mijlocul lucrărilor de înlăturare a zăpezii. „Dacă cineva crede că e foarte important să-mi pun căciulă de iarnă, să mă echipez și să o iau prin nămeți ca să fie o mulțumire generalizată, pot să fac și lucrul ăsta. Adevăratele probleme pe care trebuie să le rezolve un ministru sunt probleme de fond. Se întåmplă și lucruri care nu se văd la televizor“, a mai spus Berceanu.
Ministrul a mai spus că nu este mulțumit de modul în care au decurs lucrările de deszăpezire la autostrada A2. „Nu-mi place foarte tare, dar la mijloacele pe care le avem, atåt am reușit“, a spus Berceau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.