
Ajustarea sectorului public din Romånia durează mai mult în contextul în care într-o democrație este nevoie de timp pentru discuții și dezbateri, dar se va realiza, consideră șeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks (foto).
„Cred că trebuie să distingem între problema birocrației și procesul natural al democrației. Într-o dictatură poți lua măsuri foarte rapide cu privire la ce vrei să faci. Dar dictatura are multe dezavantaje și știți asta în Romånia. Democrația poate fi un proces mai lent, mai complex, dar în final este un proces mult mai reprezentativ“, a declarat Franks într-o emisiune TV.
Reprezentantul FMI a precizat că este nevoie de răbdare pentru ca diferitele partide politice să își exprime opiniile, dar și pentru dezbaterea și discuția legilor.
„Poate lua mai mult timp sectorului public să se ajusteze, dar se va ajusta“, a continuat oficialul FMI.
Franks a arătat că oficiali ai FMI lucrează cu Guvernul pentru adoptarea mai multor legi care fac parte din programul economic cuprins în acordul semnat de Romånia.
„Nu există o anumită lege privind concedierile. Există legea responsabilității fiscale, a salarizării unice. În plus, anticipăm o nouă legislație pentru relațiile financiare cu administrațiile locale“, a spus șeful misiunii FMI, care a negociat acordul stand-by încheiat cu autoritățile romåne.
Totodată, oficialul FMI a reiterat că Fondul încearcă să discute cu Guvernul despre opțiunile pentru reducerea deficitului bugetar, dar că nu impune o anumită soluție.
Franks a arătat că Guvernul poate alege între reducerea sau controlul cheltuielilor publice și o măsură de majorare a taxelor, dar că decizia aparține oficialilor romåni. Romånia s-a angajat în acordul cu FMI că va reduce deficitul bugetar de la peste 7% din PIB anul trecut, la 6% din PIB în 2010 și la sub 3% din PIB pånă în 2012.
Febra crizei a trecut
În ceea ce privește creșterea economică, Franks spune că relansarea PIB va avea loc în semestrul al doilea, cånd creșterea va fi de 1% și compară economia Romåniei cu un pacient care a venit la spital cu febră mare și între timp aceasta a dispărut ,dar pacientul este încă slăbit.
„Economia romånească este la recuperare intensivă. (…) Economia romånească este ca un pacient care a venit la spital cu febră mare. Febra a dispărut, însă pacientul este încă slăbit“, a spus Franks. Oficialul Fondului mai spune că aprobarea de către consiliul FMI a unui nou acord poate facilita finanțarea pe piața privată, chiar dacă Romånia nu utilizează fondurile disponibile, întrucåt arată investitorilor că statul este pe calea cea bună.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















