Acasă Economic-Financiar Diferenţele dintre Certificatul de Situație de Urgență și avizul de forță majoră

Diferenţele dintre Certificatul de Situație de Urgență și avizul de forță majoră

DISTRIBUIȚI

Material de opinie de Andreea Artenie, Partener, Mihnea Galgoțiu–Săraru, Senior Managing Associate, și Ana Galgoţiu-Săraru, Senior Associate la Reff & Asociaţii

Încă de la publicarea Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență, s-au născut întrebări în comunitatea de business privind diferențele dintre Certificatul de Situaţie de Urgenţă (CSU), care nu a fost reglementat în trecut și care poate fi solicitat de operatori economici afectați de pandemia de COVID-19, şi avizul de forţă majoră, existent în legislaţie de mult timp. OUG nr. 29/2020 și 30/2020 au reglementat ulterior anumite facilități pentru operatorii aflaţi în dificultate în acest context, accesarea unora dintre acestea presupunând obținerea prealabilă a CSU.

În sfârșit, prin Ordinul nr. 791 din 25 martie 2020, Ministerul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri a reglementat procedura de emitere şi o parte din efectele generale ale Certificatelor de Situație de Urgență.

În practică, însă, societățile se vor confrunta cu mai multe dileme: alegerea între solicitarea unui CSU, a unui aviz de forță majoră sau a amândurora; modul de utilizare a acestora; riscul ca acestea să fie contestate, cu consecința pierderii avantajelor pe care le-au generat.

 Companiile care pot obține cele două tipuri de certificate

Avizul de forță majoră poate fi obținut de orice societate de la Camera de Comerț și Industrie a României sau de la camerele de comerț județene, pentru atestarea existenței cazurilor de forță majoră și a efectelor acestora asupra executării obligațiilor comerciale.

Din reglementările actuale, pare însă că CSU nu poate fi obținut de orice societate, ci doar de acei operatori economici care beneficiază de facilități în temeiul OUG nr. 29/2020 și 30/2020.

Condițiile pentru obținerea celor două tipuri de certificate

Companiile care solicită emiterea unui aviz de forță majoră trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dovedească faptul că au încheiat un contract ce conține o clauză de forță majoră și faptul că nu-și pot îndeplini obligațiile contractuale ca urmare a intervenirii faptului definit ca forță majoră. Așadar, atestarea forței majore se face după analizarea relației dintre părțile unui contract, ceea ce înseamnă că este necesar câte un aviz de forță majoră pentru fiecare raport contractual în care solicitantul se află în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor. În practică, au fost emise avize de forță majoră și în situația contractelor ce nu au clauze cu privire la forţa majoră.

În ce privește acordarea unui CSU, analiza este efectuată din perspectiva situației economice și financiare de ansamblu a solicitantului. Pentru a obține un CSU, companiile trebuie să dovedească fie că activitatea lor a fost întreruptă total sau parțial ca urmare a deciziilor autorităților în perioada stării de urgență (caz în care li se va emite Certificat Tip 1, Albastru), fie că încasările le-au scăzut cu minimum 25% în martie 2020 față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020 (caz în care li se va emite un Certificat Tip 2, Galben).

 

Efectele avizului de forță majoră și ale CSU

Avizul de forță majoră atestă existența unei situații de forță majoră care exonerează solicitantul de răspundere într-un anumit raport contractual. În cazul în care părțile ajung la un litigiu și mai ales în absența unei reglementări contractuale cu privire la forța probantă a acestui certificat, instanțele de judecată pot adopta o soluție diferită de cea cuprinsă în avizul de forță majoră.

CSU poate fi folosit în relațiile cu instituțiile publice, pentru obținerea de facilități sau măsuri de sprijin, și în relațiile comerciale. Legislația adoptată în contextul pandemiei de COVID-19 stabileşte că CSU este obligatoriu pentru o serie de remedii fiscale sau contractuale, cum ar fi amânarea la plată pentru IMM-uri a serviciilor de utilități și a chiriei pentru sediul social şi sediile secundare, decontarea de către stat a indemnizației de șomaj tehnic (75% din salariul de bază, maximum 75% din salariul mediu brut pe țară), pe perioada stării de urgență. Alte remedii accesibile agenților economici ce obțin CSU sunt scutirea de penalități de întârziere pentru IMM-uri în executarea contractelor cu autoritățile publice, pe perioada stării de urgență, și prezumția de caz de forță majoră în ceea ce privește împrejurarea imprevizibilă care rezultă dintr-o acţiune a autorităţilor, care a afectat activitatea IMM-urilor. Prezumţia poate fi însă răsturnată prin orice mijloc de probă.

Atenție, însă, simpla obţinere a CSU nu este suficientă pentru accesarea facilităţiilor menţionate mai sus, ci trebuie îndeplinite şi alte condiţii. În plus, îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea CSU se verifică ulterior, ceea ce poate conduce la desfiinţarea acestuia şi pierderea facilităţiilor obţinute pe baza lui.

 

Procedura pentru obținerea avizului de forță majoră și a CSU

Avizul de forță majoră se eliberează contra unei taxe de 500 de euro, iar solicitantul trebuie să depună documente care atestă existența forței majore și legătura de cauzalitate dintre aceasta și imposibilitatea de executare a contractului. Termenul de soluționare a cererii este de 15 zile, timp în care camera de comerț sesizată analizează documentele furnizate și emite un răspuns.

CSU se eliberează gratuit, automat, după validarea electronică a solicitării adresate pe platforma www.prevenire.gov.ro. În afară de cererea de emitere a certificatului, compania trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere care să ateste că se află în una din cele două situații de eligibilitate. Documentele încărcate pe platformă trebuie semnate electronic de către solicitant sau de către un împuternicit al său. Verificarea informațiilor și a documentelor depuse se poate realiza ulterior, prin autoritățile special abilitate în acest sens.

 

1 COMENTARIU

  1. Nu este nici o simplificare/debirocratizare in astfel de situatii, in ajutarea si/sau sustinerea IMM-urilor, basca mai dai si 500 E. Tipic unor mentalitati de tip bazar sau, birocratice unde speculantii oficializati se gindesc numai si numai la bani… fara numar ! Suna cunoscut, nu ?
    Idem si la creditele bancare, cu acea aminare, ca dupa aceea… dezastru. La fel, cum a fost concepute primele declaratii pe propria raspundere pentru fiecare cetatean cind trebuia sa iasa din casa dupa nevoi personale, recent corectate prin versiunea a 2-a; acei initiatori birocratici vin din Trecut si nu se pot adapta vreodata altor nevoi, mai ales la inceput de secol 21 unde excesul birocrat trebuie sa dispara odata cu inovarea tehnologica IT- PC.
    Cum dracu’ se face ca in alte tari, Guvernele respective incearca sa-si ajute cetatenii, la noi, tot pe tava bancherilor sau anumitor grupuri de interese sintem pusi… DOWN ! .:.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.