Punctul cel mai de jos al recesiunii în acest an va fi în trimestrul al treilea, a declarat, ieri, viceguvernatorul BNR Eugen Dijmărescu, indicând scăderea creditării companiilor începând cu luna aprilie.
„Ceea ce aș fi crezut cu ceva timp în urmă, faptul că punctul cel mai jos al recesiunii era în trimestrul al doilea, acum îl așteptăm în trimestrul al treilea. La începutul anului, în ianuarie-februarie, chiar începusem să fiu puțin optimist, deoarece creditarea începuse să dea semne de ieșire din prăpastia din trimestrul al patrulea. Totuși, în luna aprilie există o aplecare în jos, o decelerare de 1% a creditelor noi acordate companiilor“, a spus Dijmărescu. El a menționat că „încet-încet“ rata dobânzii la creditele noi pentru corporații înregistrează o scădere de la lună la lună.
Oficialul BNR a apreciat că primele semne ale revenirii economiei este posibil să apară în ultimul trimestru al anului și că trimestrul al treilea va fi mai slab decât perioada ianuarie-martie, în condițiile unor rezultate nesatisfăcătoare în agricultură.
„Trimestrul al treilea s-ar putea să acumuleze și efecte ale agriculturii. Dacă anul agricol nu va fi bun, atunci trimestrul III va fi mai slab ca primul trimestru. Dacă vom avea un an agricol bun, vom avea cam același nivel (de scădere a PIB – n.r.). în ceea ce privește recesiunea, cred că avem de-a face cu un «L», nu cu «V» sau «W»“, a spus Dijmărescu.
În luna mai, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat că economia românească va traversa o recesiune în „V“, cu o scădere, urmată de o revenire treptată, și că punctul minim al acestei scăderi a fost atins în primul trimestru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















