La jumatatea saptamanii trecute, la Sibiu, au fost realizate primele contracte pe raportul leu/dolar cu scadenta 31 ianuarie. Moneda americana a fost cotata la 33.785 lei, ceea ce presupune o depreciere a leului de circa 0,8%. Aceasta ar putea insa suferi modificari, in functie de evolutia pe pietele financiare internationale a paritatii euro/dolar, care a fost cotata, vinerea trecuta, intre 1,0472 si 1,0571 de dolari/euro. In sedinta din 10 ianuarie au fost afisate cotatii de 33.650 lei la cumparare si de 33.900 lei/dolar la vanzare.
Pentru dolar se anunta o perioada dificila, avand in vedere ca pretul futures pentru scadenta martie urcase la New York la 1,0557 de dolari. In opinia lui Alexie Toader, de la agentia de brokeraj MB Finance, din Timisoara, -raportul euro/dolar va atinge, in prima jumatate a anului, o paritate 1,09 dolari, datorita evolutiei care a caracterizat sfarsitul lui 2002. Exista insa si posibilitatea ca moneda americana sa revina, pana la sfarsitul anului, la o paritate de 1,05 dolari/euro. Sau, in functie de rezultatele economice din Europa si SUA, sa asistam la o crestere a euro pana la 1,18 – 1,20 dolari-.
In privinta evolutiei cursului, Alexie Toader considera ca, -in prima parte a anului, leul se va deprecia in raport cu dolarul probabil undeva la 3-4% (34.500 – 35.000 lei), urmand apoi o perioada de <calmare>, asemanatoare cu cea de la jumatatea lui 2002. Cum BNR a anuntat trecerea la euro ca moneda de referinta, o scadere a monedei americane nu va reprezenta o surpriza pentru sfarsitul anului. In ceea ce priveste cursul leu/euro, este de asteptat, pentru prima parte a anului, o depreciere destul de puternica a monedei nationale, de aproximativ 9% (un curs de circa 38.000 lei). In functie de politica monetara a BNR, ar putea urma o temperare, poate chiar o <cadere> a cursului. Vreau sa atrag atentia ca toti importatorii vor avea un an foarte dificil, atunci cand raportul leu/euro va deveni curs de referinta-.
Anul acesta a inceput foarte favorabil pentru piata paritatii euro/dolar, dinamizata de fluctuatiile ample ale raportului dintre moneda unica europeana si cea americana. Au fost realizate 2.327 contracte futures si optiuni, cu un volum al tranzactiilor de peste 20 miliarde de lei.
In prima sesiune a acestui an, contractul euro/dolar scadent la o luna s-a tranzactionat la 1,0448-1,0480 dolari/euro, cu 1,35 centi peste preturile consemnate in ultima zi de tranzactionare din 2002. In urmatoarele doua sedinte, dolarul a inregistrat un usor rebound, dar joi a fost randul euro sa reuseasca un salt spectaculos peste nivelul de 1,05 dolari, pentru ca vineri sa-si consolideze trendul ascendent, atingand un maxim de 1,0590 de dolari.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















