
CNADNR cheltuiește aproximativ 20.000 de euro pe kilometru
pentru întreținerea drumurilor
Renegocierea contractelor pentru infrastructura de transport crește costurile inițiale de 2-3 ori Banca Mondială
Costurile unitare pentru infrastructura de transport din România se numără printre cele mai ridicate din Europa, unul dintre motive fiind renegocierea repetată a contractelor încheiate cu firme private, astfel că suma finală ajunge să depășească de 2-3 ori nivelul inițial, potrivit unui raport realizat de Banca Mondială (BM) pentru autoritățile române.
„Cheltuielile publice pentru infrastructura de transport nu numai că se situează sub nivelurile bugetate, dar sunt afectate negativ și de depășirea costurilor, de utilizări neeconomice ale banilor și de o alocare defectuoasă“, se arată în raportul citat de Mediafax.
Instituția grupează principalele constrângeri care afectează transportul în categorii precum cele legale, instituționale, de capacitate, financiare, de eficiență și de răspundere.
Printre dificultățile legale se numără statutul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și legislația privind exproprietărirea suprafețelor de teren destinate proiectelor de utilități. Problemele legate de răspundere se referă la lipsa de transparență a tranzacțiilor, implementarea nu foarte strictă a reglementărilor din domeniul achizițiilor, utilizarea excesivă a deciziilor discreționare, monitorizarea slabă a acordurilor de evaluare, precum și la eșecul în remedierea situațiilor reliefate în urma unor controale.
Instituția recomandă, ca măsuri pe termen scurt, reducerea subvențiilor pentru transportul feroviar de călători, crearea de locuri de muncă prin creșterea finanțării activităților de mentenanță și a celor de siguranță în trafic, înființarea Autorității Metropolitane pentru Transportul din București, stabilizarea managementului din companiile de profil și revizuirea contractelor prea scumpe din infrastructură, exemplu oferit de instituție fiind acela al autostrăzii Brașov-Borș. BM notează că sunt posibile economii de până la 40% pentru sumele alocate construcției și întreținerii drumurilor. Instituția arată că în prezent CNADNR cheltuiește aproximativ 20.000 de euro pe kilometru pentru întreținerea drumurilor, sumă semnificativ mai ridicată decât media UE, una dintre cauze fiind axarea pe forța de muncă din companie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















