Construcțiile și-au redus semnificativ volumul de activitate în primul trimestru, cu 17,3%, fiind principala ramură care a contribuit la scăderea PIB cu 2,6% față de aceeași perioadă din 2009, în timp ce industria a fost singurul sector care a înregistrat creștere, potrivit datelor INS.
În serie brută, industria a înregistrat o creștere a volumului de activitate de 4,2% față de primele trei luni ale anului trecut.
Pe lângă scăderea puternică a sectorului construcțiilor, s-au înregistrat reduceri mai mici în agricultură, vânat și silvicultură, pescuit și piscicultură (-0,9%), în activitățile de comerț, repararea automobilelor și articolelor casnice hoteluri și restaurante transporturi și telecomunicații (-2,4%), în activitățile financiare, imobiliare, de închirieri și serviciile pentru întreprinderi (-1,5%) și în alte activități de servicii (-2,7%).
Ca urmare a evoluției negative pe ansamblul economiei, s-a redus și volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, astfel că impozitele nete pe produs au înregistrat o scădere cu 10,7%.
Din punct de vedere al utilizării PIB, cererea internă a scăzut cu 3% comparativ cu aceeași perioadă din 2009, în principal pe fondul reducerii cu 28,9% a formării brute de capital fix (investiții – n.r.).
Consumul final total s-a diminuat cu 4%, ca urmare a unui volum mai mic cu 4,8% al cheltuielilor efectuate de gospodării. Volumul cheltuielilor pentru consum final al administrațiilor publice s-a diminuat cu 1,8%.
Un efect pozitiv asupra PIB l-a avut îmbunătățirea exportului net ca urmare a creșterii mai accentuate a volumului exporturilor de bunuri și servicii (+19,5%) comparativ cu cea a volumului importurilor (14,9%).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















