
Costul orar al forței de muncă a crescut în cel de-al doilea trimestru al acestui an cu 2,46% față de perioada similară din 2010, cele mai mari rate anuale de creștere înregistrându-se în comerț, distribuția apei și salubritate și informații și comunicații. Datele sunt ajustate după numărul de zile lucrătoare, în serie brută creșterea fiind de 2,41%, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS).
Pe principalele activități economice, creșterea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) se observă în comerț (11,32%), distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (10,10%) și informații și comunicații (9,72%). Scăderi s-au înregistrat în învățământ (-12,90%), administrație publică (-10,25%), activități de spectacole, culturale și recreative (-9,86%) și sănătate și asistență socială (-9,26%), cauzate de diminuările salariale aplicate de la jumătatea anului 2010, recuperate parțial în ianuarie 2011 .
Potrivit INS, creșterea față de același trimestru al anului precedent – indici în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare – pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forța de muncă a fost de 2,45%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată) de 2,39%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creșteri de 2,52%, respectiv 2,46%.
Față de trimestrul I 2011, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a avut o creștere mai accentuată în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (15,59%), industria extractivă (8,11%) și distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (7,63%). Scădere s-a înregistrat doar în construcții (-2,06%).
În trimestrul II 2011, creșterea față de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forța de muncă a fost de 4,17%, iar pentru cea privind cheltuielile indirecte (non-salariale) de 4,32%. Creșterile înregistrate de cele două componente – pentru indicii în formă brută (neajustată) – au fost de 3,97% și, respectiv, 4,10%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















