Home Economic-Financiar Excedentul comercial s-a transformat in deficit de 1%

Excedentul comercial s-a transformat in deficit de 1%

DISTRIBUIŢI

Decontările pe final de an, majorarea de capital la CEC şi ştergerile de datorii au transformat excedentul bugetar de 2% din PIB în deficit de 1%.

Trezoreria statului a pompat pe piaţă echivalentul a aproape trei miliarde de euro în ultimele două luni ale anului, în condiţiile în care bugetul de stat încheie 2006 cu un deficit de peste 1% din PIB, potrivit estimărilor ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu. La sfârsitul lunii octombrie, Finanţele raportaseră un excedent bugetar record, de 2,04% din PIB, în creştere spectaculoasă faţă de nivelul de 1,7% înregistrat în septembrie.

Vlădescu afirma că decontările făcute la final de an în contul diferitelor proiecte angajate, inclusiv de infrastructură, au majorat cheltuielile în asemenea măsură încât bugetul încheie anul pe minus. De asemenea, aproape 150 milioane de euro au fost repartizate pentru majorarea capitalului social al CEC, iar alte circa 800 de milioane de euro reprezintă ştergeri de datorii ale unor companii de stat.

Din ianuarie şi până în octombrie, veniturile încasate au depăşit constant cheltuielile, deşi pe hârtie ţinta de deficit a fost majorată de mai multe ori faţă de ţinta de 0,5% din PIB aprobată de parlament în 2005.

Discrepanţa dintre execuţia bugetară efectivă şi rectificările aprobate de guvern au atins punctul culminant în vară, când ţinta de deficit a urcat la 2% din PIB, spre neliniştea BNR. A fost momentul în care Vlădescu a prins curaj să aloce mai mulţi bani pentru cheltuieli, regretând acum că nu a făcut-o încă de la începutul anului pentru a alimenta mai multe proiecte de investiţii. Apoi, chiar şi BNR s-a relaxat văzând că bugetul rămâne pe plus, analiştii considerând că statul nu ar avea capacitatea administrativă de a cheltui atât de mulţi bani într-o perioadă de timp foarte scurtă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.