Home Economic-Financiar Executivul pregateste un plan pentru linistea sindicalistilor din industria de armament

Executivul pregateste un plan pentru linistea sindicalistilor din industria de armament

DISTRIBUIŢI

Protestele sindicalistilor de la Avioane Craiova SA, amenintati de perspectiva unor disponibilizari in masa incepand cu 1 ianuarie, au devenit ieri mai violente decat cu o zi in urma, in timp ce la Bucuresti si Brasov au dat gres doua incercari de rezolvare a situatiei industriei de aparare.

Timp de cateva ore, angajatii societatii craiovene au blocat circulatia rutiera pe drumul european 70, dupa ce anterior ei pornisera in mars de la sediul uzinei spre cel al Prefecturii Dolj. Chiar daca, in jurul pranzului, circulatia a fost reluata prin deblocarea drumului, sindicalistii au amenintat ca astazi vor recurge la aceeasi forma de protest daca problemele nu le vor fi rezolvate.

In principal, craiovenii sunt nemultumiti de faptul ca de la inceputul anului se prefigureaza disponibilizarea a aproximativ 1.100 dintre cei 1.800 de angajati ai societatii Avioane Craiova. Viceliderul sindical, Victor Peta, a declarat ca o delegatie a protestatarilor a plecat spre Bucuresti, pentru a discuta cu guvernantii posibile solutii la problemele lor. Din delegatie fac parte, alaturi de sindicalisti, prefectul Cornel Mondea si directorul general al societatii, Nicolae Deneanu.

Intre timp, in cursul diminetii de ieri, la Brasov, a avut loc o intalnire intre reprezentantii sindicatelor din industria de aparare din acest judet si secretarul de stat pe probleme speciale din Ministerul Industriei si Resurselor (MIR), generalul Decebal Ilina. Intalnirea s-a soldat insa cu un esec, neajungandu-se la nici o concluzie. -Domnul Ilina nu a fost de acord cu nici una dintre propunerile noastre, iar despre unele chiar a spus ca nu are curajul sa se le prezinte primului-ministru-, ne-a declarat presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Aeronautica, Arpad Suba.

Printre propunerile sindicatelor se numara aparitia legilor industriei de aparare si a operatiunilor in contrapartida (a offset-ului, proiect prezentat pe larg de ziarul nostru). Aceasta din urma a fost agreata de toate ministerele implicate, mai putin de cel al Afacerilor Externe, care nu a fost de acord ca Agentia de offset sa fie coordonata de MIR. O alta sugestie a sindicatelor a fost pensionarea anticipata a angajatilor din industria de aparare care au depasit 50 de ani. La nivelul judetului Brasov, luarea acestei masuri ar insemna 2.000 de pensionari in plus fata de cei 178.000 existenti deja.

Daca la aceste propuneri nu s-au gasit solutii, in schimb Guvernul a mai pregatit infiintarea unui parc industrial prin divizarea uzinei mecanice Tohan Zarnesti, producatoare de biciclete si mitraliere. Parcul industrial ar urma sa functioneze pe zece hectare care apartin in prezent uzinei, iar personalul sa fie platit de Consiliul Local. -Daca la Valeni de Munte personalul parcului industrial se afla in subordinea Consiliului Judetean, care mai are ceva bani pentru plata salariilor, la Zarnesti veniturile Consiliului Local depind de activitatea uzinei, care se va restrange drastic de la 1 ianuarie-, spune presedintele Federatiei Sindicale Solidaritatea *90, Gheorghe Sora.

Cu toate ca pana in prezent toate negocierile au ramas la stadiul de simple discutii, ministrul Dan Ioan Popescu a anuntat, tot ieri, ca Guvernul va aproba, pana pe 10 decembrie, un plan privind viitorul societatilor din industria de aparare. -Ministerul Apararii Nationale va prezenta, saptamana viitoare, un nou plan de mobilizare si pe baza acestuia vom dimensiona comenzile pentru societatile aflate in subordinea MIR, urmand sa determinam si gradul de acoperire a capacitatilor de productie-, a precizat ministrul. El a adaugat ca Executivul analizeaza si posibilitatea incheierii unor contracte suplimentare de export de armament pentru anul viitor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.