Home Economic-Financiar FMI, cu ochii pe deficitele din companiile de stat

FMI, cu ochii pe deficitele din companiile de stat

DISTRIBUIŢI

FMI va include în programul cu Romånia ținte privind controlul deficitelor din unele companii-cheie deținute de stat a declarat, ieri, șeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.
„După cum știți, în program există anumite prevederi de a realiza o mai bună monitorizare și un mai bun control al acestor companii, iar în programul care va urma vom stabili ținte pentru controlul deficitelor în anumite companii-cheie“, a spus Franks. El a menționat că a avut luni „discuții prelungite“ cu miniștrii Transporturilor și Economiei, Radu Berceanu, respectiv Adriean Videanu. Franks a mai anunțat că FMI și CE au căzut de acord cu Ministerul Finanțelor asupra conținutului proiectelor de lege privind pensiile și responsabilitatea fiscală, stabilind și un calendar de adoptare a celor două legi. Șeful misiunii Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru Romånia, Jeffrey Franks, și șefa delegației Comisiei Europene, Fabienne Ilzkovitz, vor prezenta, astăzi, concluziile misiunii derulate în București.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.