Pe lângă faptul că scade costurile administrative ale unui asigurător, aplicarea franșizei duce și la reducerea numărului de daune, responsabilizând asiguratul.
Spre exemplu, aplicarea unei franșize de 100 de euro la polițele CASCO ar avea ca efect reducerea numărului de daune cu 10-12% pentru Allianz-Țiriac Asigurări, ceea ce la nivelul portofoliului companiei înseamnă 20.000 de dosare, a explicat ieri, directorul general al companiei, Cristian Constantinescu.
"Aplicarea franșizei scade costurile administrative ale unui asigurător. Potrivit calculelor noastre, impactul franșizei la întregul portofoliu de polițe CASCO al companiei ar conduce la o scădere de 5-7% a cheltuielilor de administrare, ceea ce reprezintă o sumă semnificativă", a spus Constantinescu, într-o conferință de presă.
Franșiza este partea de despăgubire pe care o suportă asiguratul, în cazul producerii riscului asigurat și are rolul de a crește interesul asiguratului față de bunul asigurat. Este un principiu general valabil în țările cu asigurări dezvoltate. De regulă, ea este circa 0,5% din valoarea mașinii, minimum 100 de euro pentru persoane fizice.
Goana după cota de piață
Constantinescu a reamintit caracteristicile "negative" ale industriei asigurărilor auto din România, unde companiile de profil sunt orientate spre cota de piață, iar importanța prețului în decizia de cumpărare creează o piață volatilă.
"Așa cum arată și cifrele din ultimii ani, industria asigurărilor auto se confruntă cu o frecvență ridicată a daunelor ca urmare a infrastructurii rutiere și gradului redus de acceptare a responsabilizării șoferilor, respectiv franșiza", a afirmat Constantinescu. El a mai spus că majorarea continuă a valorii daunei medii a fost determinată de înnoirea parcului auto și inflația tehnică, care reprezintă creșterea prețurilor cu piesele de schimb și majorarea costurilor cu manopera, alături de tergiversarea rezolvării dosarelor de daune. "La cele de mai sus mai intervine și inflația economică. Toți acești factori conduc la menținerea pe un trend crescător a tarifelor de primă la polițele RCA și CASCO", a adăugat Constantinescu.
Printre soluțiile adoptate de asigurători pentru contracararea evoluțiilor negative consemnate pe piața asigurărilor auto se numără segmentarea portofoliului și tarifarea în funcție de riscul individual (tipul mașinii, aria geografică, experiența șoferului), promovarea franșizei la polițele CASCO, prin oferirea unor reduceri de primă ce pot depăși valoarea franșizei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















