Senatorii au adoptat, ieri, proiectul de lege privind venitul minim garantat. Acesta prevede garantarea venitului minim gradual, in functie de numarul de membri de familie. Astfel, pentru o familie formata din doua persoane nivelul lunar al venitului minim garantat este de 1.134.000, iar o familie alcatuita din cinci membri va beneficia, lunar, de 2.331.000. De asemenea, de reglementarile prezentei legi beneficiaza si familiile sau persoanele singure, cetateni ai altor state sau apartizi care au resedinta in Romania. In conditiile prezentei legi, ajutorul social se acorda pe baza de cerere si acte doveditoare privind veniturile membrilor de familie. De precizat ca titularul ajutorului social are obligatia sa comunice primarului orice modificare intervenita cu privire la veniturile si la numarul membrilor familiei in termen de 30 de zile. Prin lege, fondurile necesare platii ajutorului social si a ajutorului pentru incalzirea locuintei se suporta din bugetele locale. Si primarii pot acorda ajutoare de urgenta in limita fondurilor existente. Secretarul de stat in Ministerul Muncii, Petre Ciotlos, a precizat ca garantarea venitului minim pe familie, la un nivel cuprins intre 1.100.000 si 2.300.000 de lei, ar putea costa bugetul de stat aproximativ 1.000 miliarde lei pe luna.
Acasă Economic-Financiar Garantarea venitului minim pe familie va costa bugetul 1.000 miliarde de lei...