Home Economic-Financiar Gătitul acasă crește piața condimentelor

Gătitul acasă crește piața condimentelor

DISTRIBUIŢI

Un studiu global referitor la comportamentul consumatorilor pe timp de criză, derulat de GfK în 25 de țări, a arătat că 84% dintre participanți au fost nevoiți să își schimbe comportmentul, printre principalele lucruri afectate de criză fiind ieșitul în oraș.Întrebați la începutul lui 2010, în cadrul studiului GfK Roper Report, la ce au renunțat în ultimele 12 luni, romånii răspuns: hainele și încălțămintea, cheltuielile pe vacanțe și călătorii șI, nu în ultimul rånd, ieșitul în oraș. De altfel, 47% dintre romåni au afirmat că primesc mai mulți musafiri acasă, față de 40% cåți declarau acest lucru în urmă cu doi ani.Orientarea consumatorului romån către consumul in-home a făcut ca vånzările de condimente să crească, fie că ne referim la partea de seasonings – bazele si adaosurile pentru måncăruri (precum Vegeta, Maggi, Knorr), fie la herbs – condimentele tradiționale (sare, piper, busuioc, cimbru, rozmarin, salvie etc.)“Întoarcerea consumatorilor la gătitul în casa a contribuit la menținerea pieței de condimente (seasonings). Se poate vorbi chiar de o creștere a consumului în råndul categoriilor de populație cu venituri mari, în timp ce, pentru celelalte categorii de venituri, frecvența de cumpărare se menține sau se diminuează ușor”, spune Cristina Ghiurluc, Marketing Manager Podravka, adăugånd că vånzările au crescut anul trecut cu peste 30% față de 2008, tendință care se va menține și în 2010, chiar dacă nu la nivelul anului 2009.

Avantajele crizei

Dacă alte piețe au fost grav afectate, în cazul condimentelor, criza a dat o månă de ajutor la creșterea vånzărilor.“În general, consumul de alimente a fost în creștere accelerată în ultimii ani, chiar și cu ritmuri exprimate în două cifre. Alimentele de baza și, odată cu ele, condimentele, nu au intrat în vårtejul scăderilor de vånzari înregistrate de alte categorii (precum bunurile de folosință îndelungată, de exemplu) pentru că oamenii nu au renunțat la alimente. Obiceiul cultural al romånilor de a găti mult în casă, <ajutat> de dificultățile economice din ultima perioadă care au reîntors romånii către consumul în interiorul casei, au contribuit la menținerea pietei de condimente la un nivel stabil. Potențialul de creștere va veni dintr-o relație de cooperare foarte bună cu magazinele și din lansările de produse noi”, explică Cristina Ghiurluc.

Gustul de legume și găină, preferate de romåni

Expresia “gusturile nu se discută” nu se aplică în cazul condimentelor.Gusturile romånilor diferă în funcție de zona geografică sau perioada anului. Condimentele folosite pentru mucenici (colacei în formă de opt), spre exemplu, sunt diferite în Sud, în Moldova sau în Ardeal.De asemenea, în preajma sărbătorilor crește consumul de condimente specifice – condimente pentru vin fiert, pentru preparate din carne de porc, în timpul iernii și condimente pentru carne de miel, drob etc, în preajma sărbătorilor pascale.“În general, consumatorii romåni sunt tradiționaliști și preferă gusturile cu care sunt obișnuiți. Pe segmentul condimentelor – baze și adaosuri de gust – cele mai bune vånzări sunt produsele cu gust de legume și cu gust de găină”, spune Cristina Ghiurluc.Potrivit GfK, în perioada ianuarie-noiembrie 2009, cantitatea de condimente consumată în gospodăriile din Romånia a crescut cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă a anului 2008. Cheltuielile pentru achiziționarea acestei categorii s-au mărit, fiind însă influențate mai mult de creșterea prețului mediu plătit, decåt de cumpărarea unor cantități mai mari. Gospodariile cu copii pånă în vårstă de 14 ani (care reprezintă 23% din totalul existent la nivel național) au consumat 25% din cantitatea de condimente våndute în perioada analizată. De asemenea, familiile cu patru membri au achiziționat 21% din volumul categoriei.Peste 90% din consumul casnic se orientează spre baze pentru måncăruri.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.