
Coaliția negociază mai multe proiecte care ar putea demara de la 1 august
Guvernul ar putea aplica o parte din noile măsuri anticriză, pe 1 august, a anunțat, ieri, la finalul ședinței coaliției de guvernare, vicepremierul Dan Nica (foto). „De la începutul lunii august vor intra în vigoare acele măsuri care nu au un impact minim pe venituri și un impact mare pe creșterea cifrei de afaceri și a modului în care firmele își pot desfășura activitatea în România“, a declarat vicepremierul Dan Nica. Pe lângă eliminarea impozitul minim și reducerea TVA-ului la alimentele de bază, PSD a mai propus ca plata TVA-ului să se facă, de acum încolo, la încasarea facturii, în condițiile în care economia este paralizată de blocajul financiar. Premierul Emil Boc a declarat că ar fi de acord cu eliminarea oricărui impozit dacă s-ar dovedi benefic pentru economia românească.
În ceea ce privește propunerea PSD ca Guvernul să cumpere 50.000 de locuințe de la dezvoltatori, ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, a declarat că este imposibil de pus în practică, menționând însă că ideea va fi discutată.
„Mi-am mai spus punctul de vedere vizavi de propunerea domniilor lor, cea referitoare la a cumpăra de pe piață 50.000 de locuințe de la dezvoltatori. Este imposibil, și ei știu lucrul ăsta. Mă bucur că și dumneavoastră, media de specialitate, ați spus acest lucru. O s-o discutăm, orice discuție este binevenită, dar în condițiile în care Ministerul are pentru toate cele trei programe 160 milioane de euro, dacă socotiți că o locuință medie este în jur de 40-50.000 de euro, cu toți acești bani am fi putut cumpăra de pe piață doar 3.000 de locuințe. Pe când așa, noi lucrăm la peste 20.000 de locuințe. Anul acesta vom termina 6.000, iar anul viitor va fi primul an cu 10.000“, a explicat Blaga.
O altă propunere controversată a fost reintroducerea biletelor la ordin.
Primarul Radu Mazăre a declarat că a venit la ședința coaliției pentru a discuta ordonanța de guvern prin care autoritățile locale sunt împiedicate să se mai finanțeze prin biletele la ordin, care să fie executate de Trezorerie. „Eu de opt ani de zile asfaltez, construiesc locuințe ieftine pentru tineri, finanțându-mă, și acum văd că nu mă mai lasă. E ceva ce funcționa bine până acum, de acum o săptămână nu mai poate să funcționeze și nu e în regulă deloc“, a spus Mazăre.
Nica a precizat că Ministerul Finanțelor va trebui să prezinte în ședința de Guvern de miercuri soluțiile prin care autoritățile locale să poată utiliza biletele la ordin ca instrumente de plată.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















