Printre cele mai importante modificări din Codul fiscal sunt cele referitoare la transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, din cauza numărului mare de cetăţeni care se confruntă cu astfel de situaţii. Prevederile codului sunt completate de normele de aplicare, dar cu toate acestea nu puţini sunt contribuabilii care se pot confrunta cu dificultăţi în înţelegerea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au.
Potrivit art. 771, la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între cei vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit de 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv, respectiv de 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv.
Dacă respectivele bunuri sunt dobandite la o dată mai mare de 3 ani, atunci dacă acestea au valoare mai mică de 200.000 lei, impozitul va fi de 2%, respectiv de 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv.
Potrivit normelor metodologice, contribuabilul care va plăti impozitul aferent tranferului de proprietate sau dezmembrămitele acestuia este vânzătorul, donatorul, credirentierul, transmiţătorul, în cazul contractului de întreţinere etc, şi nu cumpărătorul.
Notarii, agenţi fiscali
Dar un astfel de impozit nu se datorează în cateva situaţii care vor fi precizate în continuare, prima fiind cea specifică prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel prin legi speciale, printre exemple numărandu-se Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001.
O altă situaţie de acest gen apare la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie între rude şi afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi. Normele metodologice prevăd că în cazul soţului, rudei sau afinului, calităţile în cauză se dovedesc cu acte de stare civilă.
Dar, dacă se produce o înstrăinare ulterioară a proprietăţilor imobiliare dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale, precum şi prin donaţie, indiferent de gradul de rudenie, această tranzacţie va fi supusă impozitării, excepţie de la plata impozitului aplicandu-se doar în cazul transmiteri dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia pentru proprietăţile imobiliare din patrimoniul unei afaceri, definite potrivit legii.
Dar, scutirea funcţionează în cazul moştenirilor doar dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului, prin emiterea de certificate de moştenitor, altfel moştenitorii vor plăti un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
În situaţia în care bunurile imobile din masa succesorală sunt supuse impozitării, notarul public va calcula şi comunica cuantumul acestora la data depunerii cererii de deschidere a procedurii succesorale, impozitul fiind achitat către acesta la data întocmirii încheierii finale, care are apoi obligaţia să-l verse la buget.
Impozitul se calculează la valoarea masei succesorale supusă impozitării. Pentru stabilirea impozitului, din valoarea masei succesorale se scad creanţele certe şi lichide ale decedatului, dovedite prin acte autentice şi/sau executorii, precum şi cheltuielile de înmormântare de până la 1000 RON, care nu trebuie dovedite cu înscrisuri. Cuantumul impozitului se stabileşte practic la valoarea orientativă stabilită prin expertiza tehnică a Camerei notarilor publici sau la cea declarată de contribuabil, dacă aceasta o depăşeşte ca valoare pe prima.
De asemenea, dacă o proprietatea este transmisă unei rude, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 80% din valoarea orientativă stabilită prin expertizele Camerei notarilor publici.
