Acasă Economic-Financiar Început de an modest pe piața de fuziuni și achiziții

Început de an modest pe piața de fuziuni și achiziții

DISTRIBUIȚI

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat o valoare de 258 mil. euro în primul trimestru din 2018, arată o analiză a Deloitte România realizată pe baza surselor publice și a tranzacțiilor cu valoare comunicată. Nivelul este semnificativ mai scăzut comparativ cu cel înregistrat în primul trimestru din 2017.

Adăugând însă tranzacțiile cu valoare necomunicată, totalul pieței este între 500 și 600 milioane euro, la fel ca în perioada similară a anului trecut, conform estimărilor Deloitte.

“După finalul anului 2017, care a reprezentat un record, activitatea de fuziuni și achiziții a debutat lent, însă rămânem optimiști în ceea ce privește evoluția din acest an a pieței de M&A. Am contabilizat o singură tranzacție cu o valoare anunțată oficial de peste 100 milioane de euro în acest interval, comparativ cu cinci în ultimul trimestru din 2017”, a spus Ioana Filipescu, Partener Consultanță Fuziuni și Achiziții, Deloitte România.

În total, au fost anunțate 19 tranzacții în primul trimestru din acest an, inclusiv cele a căror valoare nu a fost anunțată oficial. În perioada similară din 2017 erau anunțate 30 de tranzacții.

“Finanțarea în serie B prin care start-up-ul românesc UiPath a atras trei dintre cele mai puternice fonduri din sectorul de tehnologie din lume a creat primul unicorn din sectorul de IT din România, o premieră pentru mediul local de business, care a pus definitiv România pe harta marilor investitori specializați în tehnologie. UiPath, companie cu o evoluție fulgerătoare, confirmă ascensiunea sectorului IT, vedeta economiei românești din ultimii ani. Ne așteptăm să vedem și în viitor numeroase alte tranzacții în acest domeniu, unde numărul start-up-urilor este în creștere“, a mai spus Ioana Filipescu.

Analiza Deloitte exclude tranzacțiile cu o valoare mai mică de 5 milioane de euro, iar în primul trimestru al acestui an au fost anunțate un număr semnificativ de tranzacții sub acest nivel.

Cele mai mari tranzacții din primul trimestru 2018 au fost:

1. Finanțarea în serie B acordată de către Accel, Capital G și Kleiner Perkins Caufield & Byers startup-ului românesc UiPath specializat în dezvoltarea de soluții pentru automatizarea proceselor interne cu ajutorul roboticii (153 mil. dolari). Tranzacția marchează o premieră pentru sectorul de IT, UiPath devenind primul unicorn românesc, un startup a cărui evaluare a depășit un miliard de dolari.
2. Achiziția de către Unilever a producătorului de înghețată Betty Ice, la finalul unei proceduri competitive de vânzare (valoare necomunicată oficial).
3. Cumpărarea de către GreenGold Asset Management AB/KB a Cascade Empire și a diviziei de management forestier Ocol Silvic Cascade Empire de la grupul Schweighofer. Cascade Empire deținea peste 14.000 de hectare de păduri în România (valoare necomunicată oficial).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.