Home Economic-Financiar Industriile descopera, dupa 13 ani, jaful de la RADET

Industriile descopera, dupa 13 ani, jaful de la RADET

DISTRIBUIŢI

Timp de 13 ani, bucurestenii au fost jefuiti de Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (RADET). Aceasta este concluzia la care a ajuns ministrul industriei, Dan Ioan Popescu, dupa finalizarea raportului intocmit de Corpul de Control al MIR la solicitarea directorului general interimar al regiei de distributie a energiei termice, Radu Opaina. -Din punctul nostru de vedere, RADET a fost un sat fara caini, o zona unde nu a existat nici un fel de control. RADET este rezultatul unei lipse de responsabilitate in cei 13 ani de dupa *90-, a declarat Dan Ioan Popescu, seful organizatiei PSD din Bucuresti. El a recunoscut ca nu este normal sa li se spuna bucurestenilor ca in toti acesti ani au fost furati de RADET fara ca institutiile statului sa se sesizeze, dar a precizat ca aceasta situatie nu mai putea continua.


Controlul facut de MIR dezvaluie -toata paleta- de nereguli pe care a realizat-o regia de distributie, incepand de la incheierea de contracte pentru prestari servicii la preturi supradimensionate si fara desemnarea firmelor prin licitatie, achizitii prin comenzi directe catre terte firme, cheltuieli nejustificate legate de plata facturilor la telefoanele mobile, baza sportiva si parcul auto. Astfel, in 2002 RADET a incheiat -numai doua contracte, restul de 810 achizitii realizandu-se pe baza de comenzi, adica intelegeri directe-. In acelasi timp, s-a constatat ca suma totala pentru plata facturilor la telefoanele mobile si cele legate de baza sportiva au fost mai mari de doua ori si jumatate fata de cheltuielile pentru achizitia conductelor. Popescu a afirmat ca parcul auto al regiei insumeaza 199 de autovehicule, in timp ce pentru cinci centrale din Capitala si alte cinci CET-uri din tara sunt necesare 98 de masini. In aceste conditii, pierderile regiei au crescut comparativ cu anul 1990 de 2,4 ori la aceeasi cantitate de energie termica livrata. De asemenea, numarul salariatilor a cescut de la mai putin de 5.000 in 1990 la circa 7.000 in 2002, in conditiile in care circa 90% din lucrarile de reparatii-intretinere erau realizate cu terte firme. Controlul MIR a evidentiat cresterea cheltuielilor pentru activitatea de metrologie de la 100.000 de dolari/an la aproape 600.000 de dolari/an, ca urmare a incheierii mai multor contracte cu mai multe firme de metrologie, fiecare -specializata- pe un anumit tip de contor.

Nivelul investitiilor realizate de RADET a fost extrem de redus in acesti ani, ajungand ca numai 25% din sistemul de termoficare sa fie reabilitat, iar pierderile financiare ale regiei au ajuns la 25% din cifra de afaceri. Radu Opaina a declarat, la randul sau, ca primele masuri ce vor fi adoptate sunt asigurarea lucrarilor de montaj contoare, pentru a se vedea de cata energie termica are nevoie Capitala, precum si o restructurare organizatorica a personalului regiei, care nu va determina disponibilizari, ci doar o repartizare mai eficienta a salariatilor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.