Acasă Economic-Financiar Inflația obligă BNR să strangă șurubul

Inflația obligă BNR să strangă șurubul

DISTRIBUIȚI

BNR va fi obligată să întărească politica monetară și să se concentreze exclusiv pe stabilitatea prețurilor, deviația mare de la ținta de inflație stabilită pentru 2007 demonstrând o anumită preocupare a băncii centrale și pentru susținerea altor indicatori, spun analiștii economici.
Ratarea țintei de inflație și diferența mare chiar dintre ultima prognoză realizată de banca centrală și evoluția prețurilor de consum anunțată de Institutul Național de Statistică este pusă de analiști pe seama influenței cumulate a evoluției cursului de schimb și, respectiv, a prețurilor la alimente (dinamitate de secetă).
"BNR a arătat o preferință evidentă către creșterea economică în detrimentul inflației", a declarat analistul șef al ING Bank, Florin Câțu. INS a raportat, vineri, datele privind evoluția inflației în 2007, avansul prețurilor ajungând la 6,57% la finele anului, după o creștere de 0,64% în luna decembrie.
"Cursul a fost una dintre suprize. Majorarea de dobândă de la finele lui octombrie a avut un efect de o zi, pentru că investitorii străini se așteptau deja la o mișcare, dar considerau că măsura BNR este insuficientă", a explicat economistul șef al Băncii Comerciale Române, Lucian Anghel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.