Home Economic-Financiar Investițiile străine directe, înjumătățite

Investițiile străine directe, înjumătățite

DISTRIBUIŢI

Investițiile străine directe s-au redus în primele nouă luni la 3,5 miliarde euro, aproape jumătate (49,6%) din valoarea sumelor atrase în perioada similară din 2008, de 6,994 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naționale a Romåniei.
„Deficitul contului curent în perioada ianuarie-septembrie 2009 a fost finanțat integral prin investiții directe ale nerezidenților în Romånia, care au înregistrat 3,525 miliarde euro, comparativ cu 6,994 miliarde euro în perioada ianuarie-septembrie 2008“, se arată în comunicatul Băncii Naționale a Romåniei (BNR).
Totodată, după primele nouă luni din acest an, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,313 miliarde euro, în scădere cu 74,6% față de aceeași perioadă din 2008.
În perioada ianuarie-septembrie 2009, creditele intra-grup au reprezentat 50,3% din investițiile străine directe, însumånd 1,774 miliarde euro, iar participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 49,7%, respectiv 1,751 miliarde euro, a mai anunțat BNR.
În intervalul similar din 2008, creditele intra-grup însumau 2,4 miliarde euro, iar participațiile la capital – 4,58 miliarde euro.
Creditele pe care le iau firmele localizate în Romånia de la companiile-mamă cu sediul în străinătate au potențialul de a adånci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadențe.
În primele opt luni ale anului, investițiile străine directe au totalizat 3,15 miliarde euro, în scădere cu 53% față de perioada similară din 2008.
Anul trecut, investițiile s-au ridicat la 9,02 miliarde euro, în creștere cu 24,5% față de 2007, și au acoperit în proporție de 53,5% deficitul de cont curent, situat la 16,87 miliarde euro.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.