
Taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor nu se desființează, eventual se va reduce cu circa 25%, a declarat ieri, la Drobeta Turnu Severin, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, adăugând că actul normativ care reglementează că toată lumea trebuie să plătească taxa, indiferent dacă mașina este nouă sau veche, este agreat de Comisia Europeană.
Ministrul a declarat recent că actualul sistem de plătire a taxei de poluare va fi înlocuit cu o carte verde, iar suma va fi plătită anual în funcție de noxe. „Taxa va rămâne în vigoare. Totodată, Programul Rabla va continua. În 2010 au fost scoase din uz circa 190.000 de autovehicule, acțiune pentru care am alocat de la fondul de mediu aproximativ 700 milioane lei“, a declarat, ieri, Borbely. Potrivit ministrului, în România trebuie să funcționeze principiul „poluatorul plătește“. „Până la sfârșitul lunii septembrie vom analiza și vom veni cu o soluție dacă trebuie să modificăm sau nu legea referitoare la această taxă. Toate ministerele trebuie să își exprime punctul de vedere“, a spus Borbely. Ministrul a mai arătat că în anul 2011 circa 120.000 autovehicule vor fi casate, fapt care va conduce la protejarea eficientă a mediului înconjurător. Guvernul a adoptat, recent, noul proiect de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care prevede reducerea cu până la 25 procente a taxei față de forma inițială. În cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii vor putea solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită. Taxa auto se calculează pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare, luând în considerare și deprecierea autoturismului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















