Acasă Economic-Financiar Ministerul de Finanțe respinge acuzațiile de naționalizare

Ministerul de Finanțe respinge acuzațiile de naționalizare

DISTRIBUIȚI

Ministerul de Finanțe respinge acuzațiile de naționalizare printr-un comunicat: „În legătură cu scrisoarea domnului Profesor universitar Marian Preda de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București care atrage atenția asupra faptului că “actualul Guvern vrea să naționalizeze banii din fondurile proprii ale universităților, pentru a putea plăti majorările de salarii din acest sector”, Ministerul Finanţelor Publice face următoarele precizări:

Cu ocazia rectificării bugetare, Guvernul României a identificat soluții în ceea ce privește recentele solicitări venite din partea universităților. Aşadar, în niciun caz nu este vorba despre o naționalizare a banilor proveniți din fondurile proprii ale acestora ci, dimpotrivă, de acordarea posibilității universităţilor de a utiliza și disponibilitățile din anii precedenţi, cu destinaţia pe care au solicitat-o.

Precizăm că, potrivit regulilor bugetare, cheltuielile publice se finanțează din veniturile încasate în anul bugetar curent. În mod excepțional, pentru instituțiile din învățământul universitar de stat, prin rectificarea bugetară aprobată prin OUG nr. 63/2017 s-a prevăzut posibilitatea ca acestea să efectueze cheltuieli mai mari cu 225 milioane lei decât veniturile estimate a se încasa în anul curent din taxe de școlarizare, activități de cercetare, consultanță, donaţii, sponsorizări etc.

Posibilitatea de a utiliza în anul 2017 cele 225 milioane lei din soldul înregistrat în anii precedenți a fost aprobată ca urmare a solicitării universităților cu destinația pe care au dorit-o, respectiv cheltuielile de personal, proiecte și cheltuieli de investiții.

Menţionăm că sumele aprobate a se cheltui în anul 2017 suplimentar față de veniturile din acest an, se finanțează din disponibilitățile din anii precedenţi, înregistrate de instituțiile din învățământul superior de stat, care provin atât din veniturile proprii ale universităților cât și din sumele alocate acestora de la bugetul de stat în anii anteriori și neutilizate în totalitate.”, se arată în comunicatul prin care MFP respinge acuzațiile de naționalizare.

Profesorul Preda a acuzat pe contul său de Facebook: „Prin OUG nr. 63/2017 privind rectificarea bugetara, Art 24 alineatul 6 se prevede, implicit, că cheltuielile pentru drepturile salariale prevăzute de Legea 85/2016 care trebuiau platite din fondurile alocate de Guvern (așa cum s-a și întâmplat în 2016 când Guvernul tehnocrat susținut de PSD a alocat universităților fondurile necesare pentru aceste plați de care ele nu sunt responsabile) vor fi acum platite din fonduri proprii, din soldurile acumulate în trecut de universități.
În anul acesta în care și-au mărit cu nerușinare propriile salarii, salariile parlamentarilor, ale aleșilor locali, în care au dat pensii speciale nesimtite, tocmai pentru bugetele universităților nu mai au bani și ne obligă să facem plățile decise de ei din banii nostri de rezervă, din soldurile strânse cu greu în trecut, bani care ar trebui alocați pentru investițiile pentru care ei nu ne dau nimic.
Fondurile despre care se vorbește sunt atât de mari până în 2020 încât universitățile vor intra, unele imediat și altele în câțiva ani, în incapacitate de plată.
Nu este de glumă, cine nu se revoltă, cine nu protestează la această agresiune fără precedent asupra universităților, le este complice acestor gropari ai autonomiei universitare și chiar ai universităților din România! Eu unul, dacă lucrurile rămân așa, voi ieși în stradă, pentru că nu se mai poate cu acest guvern de incompetenți.”,a  scris Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.