Home Economic-Financiar Ministerul Dezvoltării vrea să finalizeze circa 6.000 de locuințe în 2009

Ministerul Dezvoltării vrea să finalizeze circa 6.000 de locuințe în 2009

DISTRIBUIŢI

"Absorbția fondurilor europene este prioritatea noastră zero, mai ales într-un an de criză"
Vasile Blaga

11 miliarde de euro pentru reabilitarea termică

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (MDRL) vrea să finalizeze în acest an peste 5.900 de apartamente, iar în 2010 un număr de 10.000 de unități, prin programul pentru tineri al

ANL, precum și prin cele de locuințe sociale și pentru chiriașii evacuați, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Vasile Blaga.
"Vom aloca 684,9 milioane de lei astfel încât să realizăm circa 18.700 de apartamente. Vrem să finalizăm 5.985 apartamente în 2009, din care 3.200 prin ANL, și sperăm ca numărul acestora să crească la 10.000 în 2010", a spus Blaga.
Potrivit ministrului, din cele 10.000 de locuințe estimate a fi finalizate în 2010, 7.655 urmează a fi construite prin ANL. În perioada 2001-2008 au fost construite 26.000 de locuințe.
În ceea ce privește reabilitarea termică a celor 83.000 de blocuri din România, Blaga estimează costuri de 11 miliarde de euro.
"Ne propunem să reabilităm termic peste 22.000 de apartamente având în vedere că bugetul alocat în acest an este de 160 milioane lei, de opt ori mai mare față de anul trecut. Pe lângă aceste fonduri mai sunt încă 300 milioane de lei credite-angajament, sumă ce ne va permite să reabilităm până la 60.000 de apartamente", a explicat ministrul.
Totodată, MDRL intenționează să modifice legea pentru reabilitarea termică a locuințelor, proiectul urmând să fie supus dezbaterii publice săptămâna aceasta. Una dintre modificări vizează creșterea finanțării de la bugetul de stat, care va urca la 50% din valoarea proiectului, 20% urmând să fie asigurată de asociațiile de proprietari și 30% de autoritățile publice.
Un obiectiv major al ministerului este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. "Din păcate, până la această dată, nu am absorbit nici un leu din fondurile de post-aderare pentru investiții. Una din cauze este aceea că evaluarea proiectelor a durat foarte mult", a spus Blaga, precizând că procedurile de evaluare a proiectelor depuse spre finanțare prin Programul Operațional Regional au fost deja simplificate și reduse "în medie", cu 90 de zile.

Echipă nouă

Fostul viceprimar al Capitalei Răzvan Murgeanu are în atribuții Programul Operațional Regional (POR). Echipa lui Blaga este completată de încă doi secretari de stat: Ioan Andreica și Iulian Matache.

Mai puține posturi de conducere

Blaga a anunțat că s-a realizat o reorganizare a ministerului, fiind reduse mai multe posturi de conducere și numărul direc]iilor. Până la sfârșitul lui martie, numărul de posturi va fi redus cu 14%.
"Am ajuns la concluzia că este nevoie de o reorganizare și am redus numărului de direcții din cadrul ministerului de la 33 la 26, dar și pe cel al posturilor de conducere de la 87 la 70", a declarat Blaga.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.