Acasă Economic-Financiar Negocieri -la sange- pentru accizele la tigarete

Negocieri -la sange- pentru accizele la tigarete

DISTRIBUIȚI

Intalnirea de vineri, 13 iunie, intre reprezentantii producatorilor de tigarete din Romania si ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu, a marcat prima etapa de negociere obiectiva pentru stabilirea modului de majorare a accizelor la tigarete si alte produse din tutun. Din partea producatorului national traditional de tigarete – Societatea Nationala -Tutunul Romanesc-, a participat chiar Ovidiu Musetescu, presedintele APAPS, actionarul majoritar al SNTR, la discutii mai fiind invitati oficiali ai Philip Morris, BAT Romania, Japan Tobacco International si Papastratos. Discutiile s-au axat in principal pe doua directii, in cadrul carora Mihai Tanasescu, dupa cum ne-au precizat sursele, s-a prezentat nu atat echidistant, cat mai ales obiectiv din punct de vedere al armonizarii intereselor bugetare cu angajamentele asumate in cadrul negocierilor cu Uniunea Europeana, fara a neglija argumentele producatorilor.

Marul discordiei – includerea sau nu in accize a timbrului si fondurilor speciale

Referitor la modul in care urmeaza a creste accizele de la 1 iulie (reamintim ca producatorii autohtoni au reclamat ca majorarea doar a cotei fixe nu face decat sa accentueze discriminarea dintre tigaretele populare si cele produse de companiile multinationale), ministrul Ovidiu Musetescu a spus ca majorarea de 3 euro/1.000 de tigarete a fost deja stabilita in cadul negocierilor cu Uniunea Europeana, guvernul avand dreptul de a decide in ce proportie contribuie accizele fixe si cele procentuale.

Cea de-a doua problema arzatoare ridicata in cadrul discutiilor cu producatorii a fost cea a eliminarii contributiilor pe care le platesc la fondul de sanatate (2% din incasari) si la fondul de mediu (1,5% din vanzari), precum si a costului timbrelor pentru marcare (465 lei pe bucata), mai precis a includerii acestora in cadrul accizelor.

Eterna amenintare cu scumpirea viciului

Producatorii internationali de tigarete sustin ca Ministerul Finantelor si-ar fi asumat aceste angajamente privind modul de efectuare a majorarilor de accize pentru tutun in luna februarie a acestui an, caz in care aceiasi producatori sustin ca preturile ar creste cu numai 2.000 lei/pachet (n.r. – ajungand la nivelul din 2002), in caz contrar ei avertizand ca majorarea va fi de 4.000 de lei.

In prezent, accizele la tigarete sunt de 11,87 euro pentru 1.000 de bucati, valoare care este reprezentata de accizele fixe, 2,42 euro, iar restul de accize procentuale 33% din pretul maxim de vanzare cu amanuntul, stabilite in functie de pretul celei mai populare categorii de tigari. Nivelul accizelor trebuie sa fie egal cu cel minim practicat in Uniunea Europeana pana la 1 ianuarie 2010, Romania obtinand derogarea de trei ani fata de momentul preconizatei aderari la Uniunea Europeana.

Cresterile programate sunt de trei euro in acest an, 1,63 euro in 2004, trei euro in 2005, cinci euro in 2006, sapte euro in 2007, 8,5 euro in 2008 si 11,2 euro in 2009. Unii dintre producatorii multinationali sustin ca majorarea de trei euro ar fi fost impartita in 2,05 euro la accizele fixe, iar restul la cele procentuale (scadere de la 33% la 32%!), chiar in calendarul de crestere, fapt cu totul neadevarat, deoarece modalitatea de majorare urmeaza a fi stabilita de guvern, asa cum a punctat Ovidiu Musetescu. Negocierile urmeaza a fi reluate luni, ne-au precizat sursele din Ministerul Finantelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.