
Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a declarat ieri că ministerul centralizează și monitorizează săptămânal modul în care se implementează toate recomandările misiunilor de audit făcute fie de autoritatea română în domeniu, fie de Comisia Europeană, după întreruperea plăților pe POSDRU. „Sunt sute de recomandări pe care le vom monitoriza de acum înainte foarte strict, pentru că am constatat că nu este suficient să avem încredere în diferite persoane care funcționează în cadrul structurilor, că este nevoie de această verificare suplimentară. Sigur că nouă ne complică existența, e o sarcină în plus foarte complicată, dar este absolut necesară în vederea evitării, pe viitor, a unor situații de genul întreruperii de plăți la POSDRU“, a spus ministrul, care nu exclude întreruperi similare pe alte programe.
„Verificarea suplimentară înseamnă că monitorizăm săptămânal modul în care sunt implementate sutele de recomandări făcute de autoritățile de audit: recomandări de sistem cât și acele recomandări operaționale care privesc diferite acțiuni care desfășoară fonduri comunitare“, a spus ministrul.
Referitor la sumele vehiculate pe POSDRU, oficialul român a precizat că era vorba de o cerere în valoare de 20 de milioane de euro. Ministrul a insistat că „nu s-a pierdut niciun euro, e vorba doar de o întârziere, care sperăm să fie cât mai scurtă“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















