Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

FRAUDE. Domo a denunţat marţi o metodă frauduloasă de încărcare a cartelelor de telefonie mobilă prin trimiterea prin SMS a unui anunţ fals privind câştigarea unui premiu în numele companiei, o astfel de procedură fiind anunţată în luna aprilie de un alt retailer, Altex.

MAXIM. Titlurile societăţilor de investiţii financiare (SIF) au deschis şedinţa de marţi în creştere, continuând evoluţia din ziua precedentă, când au atins un nou maxim istoric, pe fondul unui avans generalizat al Bursei de Valori Bucureşti.

COLECTARE. Unităţile de procesare a laptelui au colectat în primele patru luni 341.932 tone de lapte de vacă, în creştere cu 39.652 tone, respectiv 13,1%, şi au fost consemnate majorări ale producţiei în cazul tuturor produselor procesate, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.