Deficit
Balanţa de cont curent a zonei euro a avut în al treilea trimestru din 2006 un deficit de 4,5 miliarde de euro, în creştere cu 18,4 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2005, a transmis joi Banca Centrală Europeană (BCE), informează EFE.
Conform BCE, acest traseu negativ se datorează deficitului de transferuri curente de 22,8 miliarde de euro, cu 18,1 procente mai mare decât era în al treilea trimestru din 2005.
Acest deficit nu a fost compensat de excedentul din comerţ (opt miliarde de euro, cu 51 la sută mai mare decât în trimestrul trei din 2005) şi cel din servicii (10,7 miliarde, cu 32 la sută mai mare).
Acord
Rusia şi Uniunea Europeană au semnat vineri, la Berlin, un acord agricol care elimină definitiv riscul unui embargou pe care Moscova ameninţa că îl va impune tuturor produselor de origine animală din UE, transmite AFP.
Textul, semnat în prezenţa ministrului rus al Agriculturii, Aleksei Gordeiev, -intră în vigoare imediat-, a afirmat comisarul european Markos Kyprianou, în timpul unei ceremonii organizate la -Săptămâna Verde-, salonul internaţional al agriculturii, din Berlin.
Acordul a fost încheiat în decembrie între Moscova şi Bruxelles, după mai multe săptămâni în care responsabilii ruşi au ameninţat că vor impune începând cu 1 ianuarie 2007 un embargou asupra tuturor produselor europene de origine animală din cauza aderării la UE a României şi Bulgariei.
Dezminţire
Grupul Renault a dezminţit, vineri, zvonurile conform cărora ar dori să vândă acţiunile deţinute la grupul suedez Volvo şi a reiterat importanţa strategică a participaţiei, transmite Reuters. Precizarea Renault a venit ca reacţie la un zvon apărut pe piaţă, conform căruia compania şi-ar putea vinde cota la producătorul suedez de camioane, pentru a finanţa, cu fondurile obţinute, preluarea unei participaţii la Daimler Chrysler sau cumpărarea Chrysler. Fondul de investiţii Industrivarden, citat de Dagens Nyheter, a anunţat că este gata să cumpere acţiunile deţinute de Renault la Volvo, în cazul în care producătorul francez doreşte să vândă.
Site
Compania de servicii de internet Yahoo a lansat vineri un nou site, destinat administrării finanţelor personale, transmite Reuters. Pagina conţine nouă categorii, printre care planificarea achitării taxelor de şcolarizare, împrumuturi, planuri de pensii şi administrarea proprietăţilor imobiliare.
Yahoo Personal Finance oferă şi informaţii din domeniu, provenite de la CNNMoney.com, -Consumer Reports- şi -Wall Street Journal-.
Evaluare
Valoarea activelor Iukos ar putea depăşi 22 miliarde de dolari, potrivit unor estimări preliminare, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al lui Eduard Rebgun, administratorul desemnat de justiţie pentru grupul falimentar, citat de Reuters. Un grup format din cinci firme de specialitate a realizat evaluarea a 180 din cele 193 de companii controlate de Iukos.
Achiziţie
Producătorul de ţigarete Japan Tobacco a cumpărat de pe piaţa de capital acţiuni Gallaher în valoare de 316 milioane de dolari, în speranţa că această acţiune va contribui la finalizarea cu succes a procesului de preluare a firmei britanice concurente, transmite Reuters.
JT, al treilea mare producător mondial de ţigarete, a anunţat că a achiziţionat aproximativ 14,1 milioane de acţiuni Gallaher, echivalentul a 2,14% din capitalul firmei britanice, de la începutul săptămanii, după ce titlurile acesteia au scăzut sub preţul stipulat în oferta de preluare.
Încredere
Încrederea americanilor în economie a crescut la începutul lunii ianuarie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, stimulată de reducerea preţului benzinei şi de optimismul privind finanţele personale şi dezvoltarea economică, transmite Reuters. Indicele de încredere a consumatorilor în economia Statelor Unite, calculat de Reuters şi University of Michigan, a urcat, potrivit datelor preliminare, la 98 de puncte, de la 91,7 puncte la sfarşitul lunii decembrie. Rezultatul depăşeşte cu mult estimările analiştilor, de 92,5 puncte. Indicele referitor la consumul curent a urcat la 112,5 puncte, de la 108,1 puncte la sfarşitul lunii trecute.
Intenţii
Compania imobiliară Meinl European Land, înregistrată în Marea Britanie, intenţionează să atragă pană la 1,5 miliarde de euro de la investitori, prin emiterea de noi acţiuni la bursa din Viena, în vederea extinderii pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Romania. Meinl European Land are în vedere achiziţia de proiecte noi, precum şi implicarea în dezvoltarea de construcţii, în special în sectorul comercial. Investitorul a intrat pe piaţa romanească în anul 2004, cand a preluat, pentru 20 milioane de euro, proiectul imobiliar Militari Shopping Center.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















