
Insolvența, „fentată“ de concordatul preventiv
13 ianuarie este zi cu noroc pentru firmele cu datorii. Miercuri intră în vigoare Legea 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv, aprobată de Parlament la sfårșitul anului trecut.
Concordatul preventiv presupune soluționarea datoriilor unei companii pe termen lung și o înțelegere amiabilă cu creditorii. Cu alte cuvinte – o soluție împotriva insolvenței, în special pentru firmele mici și medii.
„Concordatul preventiv presupune un termen mai lung de soluționare a datoriilor și o înțelegere amiabilă cu creditori, iar multinaționalele, fiind în general asigurate împotriva riscului de neplată a clienților, sunt cu mult mai avantajate în cazul declarării insolvenței unui «rău-platnic», întrucåt își pot recupera mult mai rapid banii de la asiguratori, avånd toate aceste sume deja provizionate“, a explicat, într-un comunicat, Mirela Șerban, Managing Partner R&M Audit. Astfel, peste 60% dintre firmele cu datorii semnificative ar trebui să apeleze sau vor apela la procedura concordatului preventiv în schimbul insolvenței și vor reuși să obțină acordul creditorilor.
La această procedură poate recurge orice debitor care are „o bună purtare în afaceri“, respectiv nu a fost condamnat pentru infracțiuni fiscale sau nicio procedură de insolvență nu a fost deschisă împotriva sa.
Concordatul preventiv este o formă de rezolvare a dificultăților financiare ale unei companii în vederea continuării activității acesteia. Concordatul preventiv presupune un contract încheiat între firma cu datorii și creditorii care dețin cumulat cel puțin două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, în baza unei înțelegeri amiabile.
Contractul de concordat preventiv cuprinde un plan de redresare a întreprinderii aflate în dificultate, care poate include restructurarea conducerii, reducerea personalului, înființarea sau desființarea unor sucursale sau puncte de lucru.
„În anul 2009, multe firme și-au negociat datoriile și au elaborat planuri de restructurare, deci, cumva, au aplicat un fel de concordat preventiv propriu. Acum avem și forma legală care aduce în plus protecția, adică dacă înainte o firmă mergea la zece furnizori majoritari și se înțelegea cu ei, iar cu unul singur nu reușea să ajungă la un punct comun, atunci acela o putea acționa și declanșa starea de insolvență/executare“, spune Mirela Șerban.
În plus, printre prevederile de bază ale legii se află posibilitatea ca judecătorul-sindic să dispună suspendarea provizorie a executărilor silite împotriva debitorului, precum și faptul că, pe parcursul contractului de concordat preventiv, care nu poate depăși 18 luni, debitorul trebuie să achite minim 50% din datorii, ca urmare a aplicării planului de redresare.
„Comparativ cu procedura insolvenței, contractul de concordat preventiv afectează cu mult mai puțin imaginea și credibilitatea comercială a firmei cu probleme și, în plus, se bazează pe o înțelegere amiabilă cu creditorii“, mai spune Șerban.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















