Ritmul de creştere a Produsului Intern Brut al Romaniei va fi cu 7,5% mai mare în perioada pană în 2013, în cazul absorbţiei integrale a fondurilor europene apreciază Comisia Europeană.
CE a avertizat Romania că ar putea pierde o parte din fondurile destinate celor două ţări, dacă nu realizează îmbunătăţiri la nivelul instituţiilor care administrează fondurile, transmite Reuters.
Nu numai aceste două ţări, ci mai mulţi membri noi ai Uniunii Europene ar putea întampina probleme în procesul de absorbţie a fondurilor, ca urmare a administraţiei slabe şi a inabilităţii de a propune proiecte care îndeplinesc criteriile stricte de mediu.
Pe de altă parte, dacă cei zece membri din Europa Centrală şi de Est care au făcut parte din blocul comunist, vor avea capacitatea de a accesa fondurile integral, producţia economică la nivelul acestor state ar putea atinge, pană în anul 2013, un nivel cu 5-9% mai mare decat în lipsa acestei surse de finanţare, şi s-ar crea două milioane de locuri de muncă suplimentare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















