Home Economic-Financiar Ponturi la cumpărarea unui aparat de aer condiționat

Ponturi la cumpărarea unui aparat de aer condiționat

DISTRIBUIŢI

Odată cu creșterea temperaturilor, crește și interesul românilor pentru aparatele de aer condiționat, iar comercianții se întrec în oferte care de care mai tentante. Prețul nu trebuie însă să fie singurul criteriu în alegerea aparatului de aer condiționat. Trebuie să se țină seama de puterea aparatului, de clasa energetică, de nivelul de zgomot, dar și de firma care se va ocupa de instalare și service.
Serviciul de supraveghere și consiliere produse nealimentare din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) recomandă cumpărătorilor ca înainte de achiziționarea aparatelor să se informeze de la specialiști asupra dimensionării aparatelor, în funcție de suprafața și volumul camerelor în care vor fi montate.
Opțiunea pentru un aparat mai mic sau mai mare ține de calculul puterii necesare. În general, aceasta este exprimată în BTU (British Thermal Units). Pe piața de profil există aparate de aer condiționat cu puteri cuprinse între 7.000 – 24.000 BTU. Pentru o cameră obișnuită de până la 20 de metri pătrați, specialiștii recomandă aparate de aer condiționat de peste 9.000 BTU, iar pentru cele mai mari aparate de peste 12.000 BTU.
Pentru un calcul exact al puterii necesare trebuie să consultați un specialist, care să țină seama de mai multe criterii – suprafețele și volumul încăperii, gradul de izolare al suprafețelor, nivelul de expunere la radiația solară, existența unor surse de căldură etc. Puterea aparatului este importantă pentru că amplasarea unei unități de aer condiționat subdimensionată în raport cu incinta unde este utilizată va duce la o uzură accentuată a acesteia și la un consum mai mare de energie.

Preț vs. cost

În general, prețurile aparatelor de aer conditionat pornesc de la 600 de lei și pot depăși 4.000 de lei. Dar când comparăm ofertele, trebuie să ținem cont atât de costul de achiziție, cât și de costul dat de consumul de energie electrică de după instalare, adică de clasa energetică a aparatului.
De regulă, aparatele de clasă energetică A sau A+ au un consum de electricitate mai mic cu până la 40% față de aparatele din clasa C sau D.
Dacă un aparat are o putere mai mare sau se află în clasa de consum A, el are un preț mai mare, iar dacă este într-o clasă de consum B sau are o putere mai mică, are un preț mai mic.
În cazul consumului, un aparat cu un nivel BTU mare va consuma mult mai mult și va înregistra un cost mai mare cu energia electrică. Pe de altă parte, un aparat cu BTU mic și din clasa de consum A, va avea un consum mai mic și, evident, un cost cu energia redus.

Atenție la montaj!

Dacă la electronice sau electrocasnice nu este nevoie decât să alegi aparatul și să îl bagi în priză, aerul condiționat trebuie instatalat de personal specializat.
Sunt comercianți care oferă montaj gratuit la achiziționarea aparatului, însă în mod obișnuit operațiunea de montaj costă în jur de 200-350 de lei și depinde de condițiile de montaj, traseul frigorific sau tipul aparatului.
La cumpărarea aparatului terbuie să va interesați dacă montajul este inclus în preț.
ANPC atrage atenția asupra obligației vânzătorilor de a informa consumatorii asupra unui interval de timp privind realizarea montajului gratuit. Lipsa acestei informări conduce la aplicarea de sancțiuni contravenționale cu amendă de la 1000 la 3000 de lei noi, conform art. 18 – 21 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată (r2).
La cumpărarea aparatelor de aer condiționat, consumatorii trebuie să primească instrucțiuni în limba română, atât pentru instalație, cât și pentru telecomandă precum și un certificat de garanție, care trebuie să conțină lista unităților de service și termenele de garanție, pentru garanția comercială, oferită voluntar, de către operatorul economic, conform Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.
Totodată, ANPC avertizează că realizarea montajului cu alte firme decât cele menționate în certificatul de garanție duce la pierderea garanției produsului.   
În ceea ce privește aparatele de aer condiționat mobile, specialiștii spun că nu este o alegere tocmai inspirată. Nivelul de zgomot este foarte mare – peste 50 dB (mai mult decât frigiderul bunicii) și ar trebui să aveți în fiecare cameră unde îl veți deplasa câte o gaură, în perete sau în fereastră, pe unde să introduceți tubul prin care se evacuează căldura în exterior. Mai mult, la intervale de 3-6 ore trebuie să evacuați apa de condens ce se strânge în rezervorul aparatului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.