Joi, în Bucureşti, a fost înfiinţat Patronatul producătorilor de BioDiesel din Romania, ca uniune profesională a firmelor care se ocupă cu fabricarea acestui tip de combustibil. O iniţiativă bine-venită în contextul romanesc, mai ales că la nivel european există norme care obligă comercializarea de motorină numai în amestec cu BioDiesel, într-o proporţie de 2%, dat fiind că arderea acestui tip de carburant nu produce prea multă poluare şi nici nu dăunează motoarelor care îl folosesc. Un motiv în plus pentru a începe producerea la o scară mai mare şi folosirea acestui tip de combustibil poate fi faptul că producătorii vor avea şi şansa de a exporta, cerea în UE fiind semnificativă.
Conform directorul executiv al Patronatului producătorilor de BioDiesel, Mihail Florescu, acesta trebuie să servească intereselor comune ale producătorilor, văzut ca o entitate comună şi nu ca un grup de concurenţi.
BioDiesel este un combustibil de motor care se poate produce din ulei de rapiţă sau din alte uleiuri vegetale prin esterificare cu metanol. El are aceleaşi calităţi ca şi dieselul pe care îl poate înlocui complet sau se poate amesteca cu el. Spre deosebire de carburanţii convenţionali, BioDieselul are un conţinut redus de sulf şi nu are în componenţă materii aromate precum benzenul. Prin arderea lui, se emană bioxid de carbon, dar nu şi noxe toxice. Un alt avantaj al combustibilului ecologic, chiar în actuala conjunctură de piaţă, este preţul mai ieftin, în condiţiile în care cotaţiile petrolului au împins în jos preţul la motorină.
Directivele UE atrag investitorii
Anul trecut, cateva firme străine au intuit potenţialul Romaniei de producător pe piaţa carburanţilor ecologici, puternic motivate de Directiva UE 2003/30/CE care prevede promovarea utilizarii combustibililor şi a altor combustibili regenerabili, în special în sectorul transporturilor, ca parte a politicii UE de reducere a dependenţei de importurile de energie. De asemenea, Uniunea Europeană a stabilit ca pană în anul 2010, 5,75% din total carburanţilor folosiţi în transport să fie biocombustibili, iar pană în 2020 procentul să ajungă la 20%, toate ţările membre urmand să raporteze anual progresele înregistrate.
Situaţia din ţară prezintă toate atuurile pentru dezvoltarea unei industrii în domeniu. Suprafeţele agricole mari pe care se poate cultiva rapiţă şi forţa de muncă foarte ieftină au starnit interesul a două mari companii europene: Martifer şi MAN, care şi-au manifestat disponibilitate pentru a investi în rafinării de BioDiesel, cat şi în producţia de materie primă. Primii care şi-au anunţat intenţia de a produce carburanţi biologici în Romania au fost Biomart, membră a grupului Mertifer, anunţand demararea unor investiţii de 47 milioane de euro, într-o rafinărie şi o fabrică de extragere a uleiurilor, cu o capacitate de producţie de 100.000 tone/anual. Proiectul va fi finalizat în cursul acestui an. Şi nemţii de la MAN au informat că va vor investi 138 milioane de euro pentru construirea unui centru agricol şi a unei uzine de producţie BioDiesel. În anul 2008, compania MAN susţine că va reuşi producerea a 400 de tone combustibil ecologic pe zi.
Un alt jucător interesat de piaţa combustibililor ecologici este Rompetrol. Grupul petrolier a construit o instalaţie de producţie din uleiuri vegetale a unui nou tip de carburant BioDiesel, în standard european E14214, care urmează a fi inaugurat în cursul acestui an. În prima etapă, Rompetrol va produce BioDiesel în special pentru asigurarea necesarului propriu, prin realizarea amestecului acestuia cu motorina produsă de Rompetrol Rafinare. Amplasamentul noii instalaţii va fi în cadrul Rompetrol Rafinare (Năvodari) şi a fost ales datorită infrastructurii existente pentru transportul materiei prime şi a produselor finite. Investiţia totală a acestui proiect este estimată la 19 milioane de euro şi a fost realizată de Rominserv, contractorul general al Grupului Rompetrol. Se estimează că producţia anuală de combustibil BioDiesel a Rompetrol va fi de 60.000 t/an. De asemenea, divizia de laboratoare a Rompetrol este singura autorizată să efectueze analizele necesare încadrării combustibililor în gama BioDiesel, în conformitate cu standardul EN 14214.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















