
De la legume, fructe sau cereale, până la cosmetice, detergenți sau chiloți, orice poate fi „eco“. A început ca o modă și a devenit afacere. Numite „bio“ de francofoni sau „eco“ de anglofoni, produsele biologice nu se referă doar la alimente. Produsele ecologice pot fi articole vestimentare, băuturi, detergenți, cosmetice și multe alte produse de larg consum. Pentru a fi încadrate la categoria „bio“, și nu ca naturale sau tradiționale, ingredientele/materiile prime ale produselor respective trebuie să fie crescute fără a folosi pesticide, insecticide, fertilizatori sintetici, organisme modificate genetic etc. Cu alte cuvinte, trebuie să fie obținute prin agricultura ecologică. De asemenea, produsele bio trebuie etichetate ca atare de către organisme independente de certificare.
Deși s-au mișcat ceva mai greu, românii au prins și ei gustul produselor „verzi“. Au apărut magazine de nișă, care vând alimente, haine din fibre 100% naturale, cosmetice bio sau curățătorii ecologice.
Internetul e plin de magazine online care oferă produse bio și orice supermarket care se respectă are măcar un stand cu astfel de alimente.
Clienți cu venituri mari
Pentru cei care vor să mănânce „eco“ și să și arate asta, au apărut restaurantele de profil. Dacă nu vrei să te afișezi, poți comanda mâncarea la o firmă de catering… eco. Meniurile includ doar alimente care provin de la producătorii ecologici, și cum în România nu sunt prea mulți, prețurile sunt foarte mari, multe dintre materiile prime folosite fiind importate.
Dacă ne referim la industria lactatelor, spre exemplu, piața laptelui ecologic reprezintă circa 0,1% din piața totală.
Potrivit Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), piața românească a laptelui ecologic ar putea stagna în 2010 la 1,1 milioane euro, acesta fiind unul dintre puținele segmente care și-au păstrat clienții, în ciuda crizei economice.
„Este un segment din piață al cărui clienți au rămas fideli produselor, chiar dacă bugetele s-au redus, ca efect al crizei economice. Oricum, clienții fideli ai pieței de produse ecologice sunt, în general, persoane cu venituri mai mari“, declara recent Valentin Blănaru, directorul general al APRIL. Acesta a explicat că o problemă a pieței de profil este numărul mic de producători, în România fiind aproximativ cinci producători de produse ecologice din lapte.
Principalele produse lactate ecologice consumate de români sunt laptele proaspăt, iaurturile și brânzeturile, în special, cașcavalul.
Fetească bio
Cei care atunci când vor să bea un pahar, laptele este ultimul care le vine în minte, pot încerca vinurile ecologice. Acestea sunt produse din struguri care nu au fost stropiți cu insecticide sau cu fungicide. De asemenea, pământul în care a fost plantată vița-de-vie nu a fost tratat cu substanțe sau îngrășăminte chimice, iar spațiul ales pentru cultivare nu se află în zone apropiate de vreo sursă de poluare.
Vinul este destul de scump, dar producătorii spun că și cheltuielile cu producerea sunt foarte mari. Astfel, dacă într-o vie clasică randamentul este 7-8 tone la hectar, în medie, randamentele la una ecologică sunt 5-6 tone la hectar, în cazul unui an secetos. Specialiștii spun, însă, că dacă anul este unul ploios apar problemele pentru că substanțele de tratament sunt de contact și prin ploaie se spală tratamentul. Astfel, se poate ajunge și la 7 – 10 tratamente în plus față de agricultura obișnuită și atunci și costurile sunt mai mari.
Deocamdată doar trei producători din România fac astfel de vinuri.
Pas cu pas
Cei care lucrează în domeniu spun că în România trendul bio, care promovează viața verde, este încă la început, dar sunt optimiști. „La producție stăm destul de bine, însă majoritatea merge la export, pentru că în România nu avem consumatori suficient de bine educați, care să știe exact ce înseamnă aceste produse bio și care ne sunt beneficiile de pe urma consumului lor“, spune Gabriel Păun, președintele Asociației Agent Green, adăugând că potențialul agriculturii românești este enorm, comparativ cu alte țări europene. Aceasta spune că dacă agricultura ecologică ar fi subvenționată masiv, România ar putea acoperi un segment de piață foarte important din vestul Europei, care cere masiv astfel de produse ecologice certificate.
Tot subvenționarea ar aduce și prețuri mai mici. „Mergând din vestul Europei către est, în România, diferența de preț dintre produsele bio și cele obișnuite crește. Dacă în țări precum Anglia și Franța prețul la produsele bio este de la identic cu celelalte până la 25%-30% mai mare, în România ajunge la dublu și chiar mai mult“, explică Păun.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), suprafața cultivată cu legume în sistem ecologic este estimată pentru anul agricol 2009 (care s-a încheiat la 30 iunie 2010) la 510 hectare, de aproape două ori mai mare (cu 97%) decât în anul agricol anterior, când au fost cultivate legume ecologice pe o suprafață de 259 hectare.
Pentru acest an agricol, reprezentanții Ministerului Agriculturii estimează că va fi cultivată cu legume ecologice o suprafață de circa 620 hectare, din care s-ar putea obține o producție de circa 4.200 tone.
Anul trecut erau înregistrați la minister 3.316 operatori ecologici, din care 3.093 de producători, 74 de procesatori și 149 de comercianți. În anul 2008 au fost înregistrați 4.191 de operatori ecologici, dintre care 3.947 de producători, 85 de procesatori și 159 de comercianți.
Fonduri europene pentru agricultura ecologică
Ministerul Agriculturii acordă anul acesta prime de conversie a fermelor de la agricultura tradițională la cea ecologică, în urma negocierii cu Comisia Europeană (CE), valoarea totală a fondului ridicându-se la 3 milioane de euro.
„Este o primă pe care o plătim din fonduri europene pentru circa 1.800 de fermieri. Avem un buget de circa 3 milioane euro. Vrem să le plătim primă acestor întreprinzători ca să rămână în această nișă și să compensăm astfel tendința lor de a crește și a deveni industriali și de a ieși din această nișă a produselor tradiționale și ecologice“, explică ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.
Fița supremă – mâncare eco pentru animalele de companie
Dacă mănânci sănătos, te îmbraci eco, ți-ai luat mașină care merge pe etanol șI nu știi ce să faci ca să fii și mai „verde“, poți să îți transformi și animalul de companie în unul „bio“. Multe pet-shopuri oferă mâncare bio pentru animale sau jucării fabricate din produse naturale, cum ar fi cânepa, lâna, bumbac organic și chiar fibrele frunzelor de palmier.
Tot fibrele naturale sunt folosite și în îmbrăcămintea canină, la producerea leselor, culcușurilor sau gulerelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















