Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a modificat conditiile de desfasurare a procesului de privatizare a companiei Antibiotice Iasi, hotarand ca strategia de privatizare va fi elaborata de un consultant financiar, care urmeaza sa fie selectat.
Strategia de privatizare va fi supusa aprobarii guvernului, dupa elaborare, a mentionat Atanasiu.
Anterior, autoritatile au anuntat ca anuntul de privatizare a companiei urma sa fie publicat in prima parte a lunii noiembrie, iar depunerea ofertelor financiare va avea loc in a doua parte a lunii decembrie.
In luna septembrie a acestui an, AVAS a selectat compania de evaluare Darian pentru furnizarea de servicii de evaluare a producatorului de medicamente in vederea privatizarii.
La finele lunii octombrie, termenul limita pentru depunerea scrisorilor de intentie neangajante pentru privatizarea Antibiotice, AVAS a primit 22 de documente.
Un numar de 12 scrisori de intentie au fost depuse de catre fonduri de investitii, iar alte sapte oferte au venit din partea unor companii din domeniul farmaceutic. Alte trei scrisori de intentie au fost depuse de catre distribuitori de medicamente.
AVAS detine 53,01% din actiunile Antibiotice.
Compania farmaceutica a inregistrat in primele noua luni, o cifra de afaceri de 130,9 milioane lei, cu 12,8% peste nivelul din intervalul similar al anului trecut, acelasi avans fiind raportat si in cazul profitului net, care a urcat la 19 milioane lei. Antibiotice este unul dintre principalii producatori de medicamente din Romania. Potrivit firmei de cercetare Cegedim Romania, firma ocupa, in 2005, locul 9 in topul companiilor farmaceutice, cu o cota de 3,2% din piata.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















