
Portugalia a găzduit recent Conferința Europeană de eLearning Lisabona 2007, organizată sub înaltul patronaj al Comisiei Europene si al Președenției Portugaliei. Având ca temă generală "Delivering on the Lisbon Agenda", evenimentul a reunit nume de marcă din lumea europeană a eLearning-ului.
Cu această ocazie, profesorul Radu Jugureanu, Directorul Departamentului AeL eContent din cadrul companiei SIVECO România, a susținut prezentarea cu titlul "Nationwide Implementation of the IT-Based Educational System in Romania, a Success Story".
"Prezența SIVECO România în cadrul sesiunilor științifice ale acestei prestigioase conferințe dovedește că notorietatea Proiectului Sistem Educational Informatizat (SEI) și a soluției de eLearning AeL a depășit de mult granițele țării, iar invitația specială venită din partea Comitetului științific ne onorează", a declarat reprezentantul SIVECO Romania.
Tematica a abordat subiecte din sfera: eIncluziune, reproducerea cunoașterii, învățarea informală, comunități, abilități, calitate și evaluare. Dintre vorbitorii conferinței sunt de menționat personalități precum Luis Filipe, Președintele Fundației Portugheze pentru promovarea TIC, Jos?à?¢ Vieira da Silva, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Pedro Silva Pereira, Ministru pentru Președenția Uniunii Europene, Maruja Gutierrez-Diaz, Director al Direcției Generale Educație și Cultură, Inovare și Politici Transversale din cadrul Comisiei Europene, Laurentino Dias, Secretar de Stat pentru Tineret și Sport, Valter Lemos, Secretar de Stat pentru Educație, Mariano Gago, Ministrul Științelor, Tehnologiei și învățământului Superior.
"În multe state europene, soluțiile complementare la sistemul clasic de învățământ câștigă tot mai mult încrederea profesorilor, a elevilor și a societății în general. Aceasta întrucât trăim într-o societate a cunoașterii, acolo unde elevii nu mai trebuie să memoreze și să reproducă exact informația ci, în primul rând, să o înțeleagă.", declară domnul Jugureanu.
În România, nevoia de forță de muncă educată, capabilă să utilizeze noile tehnologii și să se adapteze rapid la un mediu în permanentă schimbare a adus un climat deosebit de favorabil dezvoltării soluțiilor de eLearning. AeL, soluția de eLearning creată de SIVECO Romania, urmărește tocmai transformarea procesului didactic clasic într-o activitate interactivă și atractivă, ușor de parcurs, ce conduce la o implicare mai mare din partea elevilor și la o asimilare mai rapidă și de durată a cunoștințelor.
"Evoluția tehnologică va reconstrui școala, la nivel mondial, iar eLearning-ul va permite, în cele din urmă, accesul liber și egal, pentru copiii din toate țările lumii, la educație și cultură", concluzionează profesorul Radu Jugureanu, Directorul Departamentului AeL eContent din cadrul SIVECO România.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















