
Restanțele la creditele de minim 20.000 de lei, cu întårzieri peste 90 de zile, au crescut în primele zece luni de 3,67 ori, de la 1,1 miliarde lei la 4,1 miliarde de lei, iar aceste sume reprezintă aproape 60% din totalul restanțelor, față de 33,5% în luna decembrie 2008, potrivit datelor BNR publicate ieri.
Totalul sumelor restante la creditele de peste 20.000 de lei se plasa la finele lunii octombrie la 6,8 miliarde lei, în creștere cu 9,9% față de septembrie și de peste două ori comparativ cu valoarea de la sfårșitul anului trecut, potrivit raportărilor la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR.
Creditele acordate și angajamentele asumate de instituțiile de credit se plasa după primele zece luni la 255,89 miliarde lei, aproape constante comparativ cu septembrie, dar și cu finele anului trecut.
Ponderea sumelor restante în total datorii a urcat de la 1,29% în octombrie 2008 și 1,47% la finele anului trecut la 2,98% după primele nouă luni din 2009.
Debitorii cu restanțe reprezintă peste o cincime din totalul persoanelor fizice și juridice cu împrumuturi de minim 20.000 de lei, respectiv 21,4%, comparativ cu doar 13,5% la finele anului trecut și cu 11,7% în octombrie 2008.
Numărul debitorilor a scăzut în primele zece luni cu peste 3%, de la 1,027 de milioane la 996.225 de persoane, în timp ce totalul restanțierilor a crescut cu 53,4%, la 213.161 de persoane.
Băncile au transmis în octombrie 216.243 de interogări la CRB pentru a afla date despre debitorii proprii și potențiali clienți, cu 67,4% mai puține decåt în luna similară din 2008, dar în urcare cu 2,08% comparativ cu septembrie 2009. Numărul de interogări ale bazei de date a CRB pentru debitorii potențiali s-a plasat în octombrie la 128.225 de operațiuni, cu 2,2% mai multe decåt în septembrie, dar mai puține cu aproape 80,5% decåt cele realizate în luna similară a anului trecut și cu 57,8% comparativ cu decembrie 2008.
Totodată, numărul clienților care au credite de minim 20.000 de lei la cel puțin două bănci sau IFN-uri se situa după primele zece luni la 83.072 de persoane, în creștere cu 4,9% față de septembrie, dar în scădere cu 2,18% față decembrie 2008 și cu 5,18% comparativ cu luna similară a anului trecut.
Datele de la Centrala Riscurilor Bancare se referă la expunerea față de un singur debitor, egală sau mai mare de 20.000 de lei, și reprezintă 90% din valoarea creditelor acordate și a angajamentelor asumate de către sistemul bancar, conform datelor de la 30 iunie 2009.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















