Statul roman are de recuperat o datorie de aproape un miliard de dolari (832,5 milioane de ruble transferabile) de la statul cubanez. Circa 757 milioane de ruble transferabile reprezinta creditele comerciale acordate inainte de anul 1989 si dobanzile aferente. Este cunoscut faptul ca problema creantelor statului roman pe colaborarile de dinainte de 1989 este una dintre cele mai delicate si ca rezolvarea acesteia necesita timp. Totusi, de aici si pana la a neglija complet aceasta problema este o distanta considerabila, cu atat mai mult, cu cat nivelul bugetului statului este departe de a-i permite tarii noastre sa joace rolul de nabab. Aceasta, in conditiile in care, pentru a obtine transe modice comparativ cu datoriile pe care le are de incasat, tara noastra trebuie sa raspunda conditiilor drastice impuse de FMI privind limitele in care se pot incadra principalii parametri economici. Or, este greu de crezut ca, daca tara noastra nu solicita gasirea unei solutii amiabile privind aceste datorii, partenerii straini, prin oficialii statelor respective, vor lua ei initativa, intrebandu-ne daca nu ne vrem banii investiti inapoi. Daca, in ceea ce priveste investitia uriasa de la combinatul de imbogatire a minereurilor acide cu continut de fier de la Krivoi Rog – Ucraina, cel putin s-a ridicat in fiecare an problema la nivel de Guvern si s-au aprobat sume in buget care sa acopere garantiile si sa asigure lucrarile de conservare, in ceea ce priveste combinatul de produse, cu continut de nichel si cobalt de la Las Camariocas, investitie de 113 milioane de dolari a statului roman, nu s-a auzit nimic.
Diplomatii romani n-au fost interesati
Practic, din 1997, orice demers privind recuperarea macar a unei parti din investitia din Cuba a fost stopat, culmea, nu de vreo decizie sau de vreo politica anume, ci pur si simplu din cauza indolentei guvernantilor. Nu a mai fost initat nici un demers diplomatic care sa aduca lumina in problema creantelor din Cuba, acest subiect fiind ocolit cu sfintenie in toate intalnirile dintre oficialii celor doua state. Mai mult, modul cum oficialii romani au tratat aceasta problema denota, intr-un limbaj elegant, un dezinteres cras. Daca situatia nu ar fi fost atat de sensibila, aproape ca se pot accepta conotatiile hilare ale modului in care partea romana a gasit de cuviinta sa negocieze. Trebuie spus inca din start ca datoria fata de tara noastra este recunoscuta de statul cubanez asa cum a fost ea realizata in ruble transferabile. Asa stand lucrurile, la una dintre comisiile mixte Romania – Cuba, ce trebuia sa aiba loc la Bucuresti, partea romana a delegat sa participe la negocieri un director din Ministerul Comertului, in conditiile in care delegatia cubaneza era condusa la nivel de ministru. Istoria este insa veche, iar oficialii cubanezi au trecut cu vederea gafa reprezentantilor fostului Minister al Comertului.
Combinatul de la Las Camariocas, la fel ca majoritatea obiectivelor de o asemenea anvergura, initiate cu participarea mai multor state foste comuniste, ingroasa lista investitiilor nefinalizate, ca urmare a sistarii finantarii partilor participante, o data cu caderea regimurilor politice.
Implicarea Romaniei in constructia combinatului de fabricare a produselor cu continut de nichel si cobalt din Cuba s-a realizat in baza Conventiei interguvernamentale multilaterale din mai 1975 (intre cinci state membre CAER) si a Conventiei bilaterale din septembrie 1982. Prin aceste documente s-a convenit participarea industriei romanesti cu livrari de echipamente pe credit, cu dobanda de 2% pe an, in perioada 1982-1986, in volum de circa 84 milioane de ruble transferabile (113 milioane de dolari). Rambursarea creditului si plata dobanzilor urmau sa se realizeze prin livrarea de catre Cuba a 3.250 tone de produse cu continut de nichel, pe o perioada de 12 ani, incepand cu punerea in functiune a primei linii de productie.
Cubanezii au facut primul pas
Conform proiectului initial, combinatul ar urma sa aiba trei linii de productie, capacitatea finala fiind de 30.000 tone metrice/an. In 1990, livrarile romanesti pentru acest obiectiv au fost suspendate, iar personalul roman aflat pe santier a fost retras. La acea data, participarea tarii noastre era de 59,3 milioane de ruble (circa 80 milioane de dolari). In 1991, printr-o nota, semnata de ministrul comertului, dl Constantin Fota, ministrul afacerilor externe Adrian Nastase, primul-ministru Petre Roman, se suspenda orice relatie cu Cuba, -pentru a nu se majora datoria acestei tari fata de Romania-. Dupa repetate insistente din partea cubaneza, in septembrie 1992, este semnat, la Havana, Protocolul bilateral prin care se convine prelungirea termenului de utilizare a creditului pana la sfarsitul lunii anului 1995, deci reluarea livrarilor si inceperea rambursarii din productia primei linii de fabricatie incepand cu 1997. In anii 1992-1993, cu toate ca exista cadrul legal necesar, partea romana nu reia livrarile, datorita lipsei surselor financiare. Abia incepand cu august 1994, dupa o sistare de circa patru ani, livarile sunt reluate pana la sfarsitul anului 1997, partea romana achitandu-si toate obligatiile asumate. Din pacate, statul cubanez nu a putut asigura finantarea necesara punerii in functiune a combinatului, astfel ca a apelat la o serie de solutii, care insa nu au dat rezultatele scontate. S-a incercat chiar constituirea unei societati mixte cubano-sud-africana, in care concernul sud-african -Gencore- urma sa asigure finantarea, estimata la 200 milioane de dolari, pana la punerea in functiune. Cert este ca, desi partea romana s-a achitat de toate obligatiile, nu a fost inca gasita o solutie privind recuperarea investitiei de la Las Camariocas.
Recent, un inalt demnitar din Cuba, dl Angel Dalmau Fernandez, ministrul adjunct de externe, a declarat la o intalnire cu oamenii de afaceri din Brasov ca intentioneaza sa reia legaturile economice cu tara noastra. Dorinta oficialilor cubanezi de a revigora relatiile economice dintre cele doua tari poate deschide calea unor noi negocieri in vederea recuperarii creantelor statului roman. Evident, de aceasta data, mingea este in terenul oficialilor de la MAE, carora le revine sarcina de a gasi o solutie care sa convina ambelor parti.
