Desi obiectivul suprem declarat de catre partidul de guvernamant este integrarea in structurile europene, Romania intampina dificultati in punerea in practica a unora dintre cerintele impuse de Uniunea Europeana. Cel mai recent exemplu este legat de conditia expresa a UE privind constituirea unor stocuri minime de siguranta pentru titei si produse petroliere. In cadrul negocierilor cu UE la capitolul -Energie-, Romania si-a luat angajamentul de a constitui aceste stocuri, care exista in toate celelalte state europene.
Daca din punct de vedere legislativ lucrurile s-au rezolvat prin publicarea OU 54/2002 si a HG797/2002, in privinta punerii in practica, situatia nu sta la fel de bine.
Conform actelor normative mentionate, tara noastra avea obligativitatea ca in anul ce s-a incheiat sa constituie un nivel al stocurilor minime de 100.000 tone de produse petroliere, din care 50.000 tone de produse petroliere si 50.000 tone echivalent titei, adica 70.000 tone de titei. Desi cantitatile nu sunt foarte mari, societatile nominalizate pe lista celor care trebuie sa participe le constituirea acestor stocuri nu s-au grabit sa puna in aplicare cerinta UE.
Surse autorizate din sectorul petrolier ne-au declarat ca la ora actuala cantitatile depozitate in acest scop nu au atins nivelul asumat, cauzele fiind multiple. Unul dintre exemple este rafinaria Petrotel-LukOil, care desi trebuia sa contribuie cu 6.000 tone de titei, conform actelor normative in vigoare, se afla in imposibilitatea de a asigura aceasta cantitate, in conditiile in care nu mai functioneaza de aproape doi ani. -Nu mai functionam de peste un an si jumatate, deci nu aveam cum sa constituim acest stoc. Singura activitate pe care o mai derulam este cea de intretinere a instalatiilor. Abia in trimestrul al II-lea din 2004 rafinaria isi va relua activitatea. Mai mult, ar fi total neeconomic daca am stoca titei in conditiile in care nu functionam-, ne-au declarat surse din cadrul Petrotel LukOil. Dificultati s-au inregistrat si in cazul cantitatilor ce trebuiau asigurate de Administratia Nationala a Rezervelor de Stat, respectiv cele 25.000 tone de benzina si 25.000 tone de motorina. Abia la sfarsitul anului trecut a intrat in vigoare hotararea ce prevedea alocarea de la buget a inca 250,242 miliarde lei pentru constituirea acestor stocuri de catre ANRS. Societatile desemnate de guvern pentru a depozita in custodie stocuri minime constituite de ANRS sunt SNP Petrom si Oil Terminal. Acestea nu au primit pana acum solicitari in acest sens.
Si reprezentantii firmei care se ocupa cu masurarea si verificarea cantitatilor de produse petroliere inmagazinate in acest sens la agentii economici recunosc ca au existat intarzieri si dificultati in intocmirea acestor stocuri. -Anul trecut a fost primul in care s-a procedat la constituirea acestor stocuri de siguranta si, ca la orice inceput, lucrurile au mers mai greu. Practic, 2002 a fost doar o perioada de antrenament, abia din acest an procesul de stocare, supraveghere si control intrand intr-un ritm normal, astfel incat estimam ca pana la sfarsitul trimestrului I din 2003 vor fi indeplinite toate prevederile legislative. S-au facut deja controale la toate societatile ce trebuie sa constituie aceste stocuri, s-a masurat fiecare rezervor si s-a incheiat documentatia finala, ce a fost transmisa mai departe la Ministerul Industriilor-, ne-au declarat surse din societatea Romcontrol. Precizam ca activitatea de constituire, mentinere control si supraveghere a stocurilor de siguranta este realizata exclusiv de Ministerul Industriilor, care primeste si centralizeaza datele furnizate de catre societatea ce efectueaza masuratori, firma Romcontrol. Conform actelor normative in vigoare, nerespectarea prevederilor privind constituirea, supravegherea utilizarii acestor stocuri, precum si raportarea anuala catre guvern a activitatii derulate in acest sens se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 50 si 500 milioane de lei.
Masura vizand constituirea acestor cantitati de produse petroliere va mari singuranta in aprovizionarea pietei interne si va permite prevenirea disfunctionalitatilor in activitatile economice. Siguranta aprovizionarii in domeniul energiei electrice are ca scop alinierea la politicile si practicile europene. Directivele europene stipuleaza obligativitatea mentinerii stocurilor minime de siguranta pentru titei si produse petroliere la un nivel minim echivalent cu consumul intern pe o perioada de 90 zile, realizata in anul calendaristic precedent. Pentru tarile in care consumul intern de produse petroliere se realizeaza din productia proprie de titei, este permisa o derogare de 25%. In cadrul negocierilor cu Uniunea Europeana, la capitolul -Energie-, Romania s-a angajat sa constituie stocuri minime de titei si produse petroliere incepand cu anul 2002, pe o perioada de maximum 10 ani.
Home Economic-Financiar Romania nu si-a respectat angajamentul de a constitui stocurile petroliere de siguranta