Acasă Economic-Financiar România va câștiga cel mai puțin, la nivel european, din exploatarea gazelor...

România va câștiga cel mai puțin, la nivel european, din exploatarea gazelor din Marea Neagră

DISTRIBUIȚI

În baza noii Legi off-shore votate în Parlament, România va câștiga cel mai puțin din exploatarea gazelor din Marea Neagră, în comparație cu celelalte țări europene care au rezerve similare.
De aceea, solicit președintelui Klaus Iohannis să retrimită Legea off-shore în Parlament pentru a majora procentul de câștig al statului român și pentru a avea o dezbatere serioasă, bazată pe studii comandate de stat și nu de companiile interesate în exploatarea gazelor, așa cum s-a întâmplat până acum.
Conform calculelor bazate pe studiile făcute de companii, noua Lege împarte câștigurile între statul român și companii, în proporție de circa 50%-50%. În celelalte țări europene procentul de câștig al statului este mult mai mare, în Norvegia ajunge la aproape 80 %, iar în Marea Britanie la 60%.
Consider că și România trebuie să câștige mai mult din exploatarea gazelor din Marea Neagră și că procentul de câștig trebuie să fie în marja profitului celorlalte țări europene care au rezerve similare de gaze.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că în baza Legii votate în Parlament, pe măsură ce crește cantitatea de gaze exploatate de companii, crește și profitul acestora, în detrimentul profitului statului român. Vorbim de miliarde de euro, bani importanți pentru economia națională și pentru dezvoltarea țării, bani la care nu trebuie să renunțăm atât de ușor.
De aceea e foarte important ca legea să se întoarcă în Parlament și să votăm o majorare a procentului de câștig al statului român, pe baza unor studii serioase comandate de statul român, care să arate rezervele din Marea Neagră, cheltuielile estimate cu exploatarea gazelor, cu forța de muncă.
E nevoie de asemenea de un studiu care să arate regimul de taxare al acestor activități și în alte țări care au rezerve similare de gaze. În acest sens, am solicitat Direcției de Studii și Documentare Legislativă a Camerei Deputaților să facă o analiză comparativă a legilor din mai multe țări europene privind exploatarea gazelor, pentru a vedea exact cum taxează alte state și ce profituri obțin.
După ce vom avea aceste studii și vom face o dezbatere serioasă în Parlament pe marginea lor, abia atunci vom putea vorbi despre un vot responsabil legat de exploatarea gazelor din Marea Neagră.
Atașez la comunicatul de presă și calculele care arată exact cât câștigă statul român în baza Legii off-shore votate în Parlament, precum și reducerea semnificativă a câștigului României pe măsură ce companiile vor exploata mai mult gaz din Marea Neagră.

Nicușor Dan
Deputat de București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.