Home Economic-Financiar România, vulnerabilă la repatrierea capitalului către băncile-mamă

România, vulnerabilă la repatrierea capitalului către băncile-mamă

DISTRIBUIŢI

Cel mai mare pericol pentru economia României rămâne repatrierea capitalului băncilor din țară către băncile-mamă de peste hotare.
„România rămâne extrem de vulnerabilă în fața pericolului repatrierii capitalului băncilor către „băncile-mamă“, dar, în același timp, o astfel de măsură s-ar întoarce, pe termen mediu și lung, împotriva celor care ar aplica-o (și nu numai), prin faptul că efectele dezastruoase pe care le-ar avea asupra economiei românești ar face imposibilă recuperarea finanțărilor și creditelor acordate în ultimii ani“, consideră Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Diminuarea liniilor de finanțare pe care băncile-mamă le acordă băncilor românești la care sunt acționari majoritari ar avea efecte dramatice asupra economiei românești prin prisma generării unei crize de lichidități, a blocajului indus activității companiilor și a „anihilării“ creditării persoanelor fizice, sector care a ajuns deja la cote atât de reduse, încât aproape a distrus industriile care depind de el, subliniază analiștii. „Să nu uităm implicațiile majore pe care astfel de demersuri ale băncilor-mamă le-ar avea asupra monedei naționale“, a spus Safta. „Retragerea unor sume masive de euro de pe piața românească ar duce cursul de schimb Euro/RON la niște cote atât de ridicate, încât ar distruge orice șansă de rambursare a unor credite contractate în euro, fapt care ar afecta puternic toate băncile“, a precizat Safta.
Pe 19 mai 2009, băncile-mamă ale principalelor nouă instituții de credit cu capital străin din România și-au reconfirmat angajamentele privind adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru susținerea subsidiarelor din această țară.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.