Home Economic-Financiar Românii, prea puțin interesați de pensia privată

Românii, prea puțin interesați de pensia privată

DISTRIBUIŢI

Doar 13% dintre tinerii care au aderat la Pilonul II și-au ales fondul de pensii

Raportul salariați/pensionari a ajuns în 2008 la 1/1, de la 3,3/1 în 1990
Doar 13% din totalul tinerilor care au intrat anul trecut în piața muncii și au aderat la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) au optat pentru un anumit fond de pensii, restul fiind distribuiți aleatoriu, a declarat, ieri, directorul general al Generali Fond de Pensii, Ioan Vreme.
„Este îngrijorător că doar 13% din tinerii care au intrat anul trecut pe pilonul doi și-au ales singuri fondul de pensii, restul de 87% fiind distribuiți aleatoriu“, a afirmat Vreme la seminarul „Mediafax Talks About Private Pensions“.
Dezinteresul este și mai mare în ceea ce privește pensiile facultative (Pilonul III), doar 3% din populația eligibilă a României având o astfel de pensie.
În contextul unei evoluții demografice sumbre, existența unui sistem de pensii private, care să preia în viitor presiunile din sistemul public de pensii, este absolut necesară.
„Evoluțiile demografice au afectat situația sistemului public de pensii din România. Astfel, raportul salariați/ pensionari era 3,3/1 în 1990 și a ajuns la 1/1 în 2008, iar Eurostat anticipează că în 2050 acest raport va fi 0,4/1“, a declarat secretarul general al Asociației pentru Pensiile Administrate Private din România (APAPR), Mihai Bobocea. Reprezentantul APAPR a spus că înghețarea contribuției la Pilonul II în acest an este o eroare gravă, o măsură cu efecte reduse la buget, dar cu costuri uriașe pe termen lung.
„Efectul acestei măsuri îl reprezintă o economie de 250 milioane de lei la bugetul de stat. Măsura va afecta grav interesele a 4,6 milioane de participanți, poate reduce pensia lunară a participanților cu până la 15% și aduce probleme de imagine și încredere pentru România“, a spus Bobocea.
Pe Pilonul II există 14 fonduri de pensii autorizate, iar pe Pilonul III, 11.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.