Deputatul PSD Ioan Andrei are o vacanta parlamentara mult mai dulce decat multi dintre colegii sai din forul legislativ, cu sprijinul nemijlocit al Societatii Nationale de Telecomunicatii Romtelecom.
La dispozitia domnului deputat a fost pus recent un autoturism marca Volkswagen Passat, ultimul model, cu numarul de inmatriculare B-31-CHY, proprietate a SNTc Romtelecom. Mai mult, soferul care-l duce pe dl deputat pe oriunde are treaba prin tara, cu precadere la Alba Iulia, circumscriptia electorala unde a candidat, este angajat al Romtelecom. Societatea Nationala de Telecomunicatii ii plateste acestuia salariul, diurna si orele suplimentare. Si in ceea ce priveste benzina consumata de masina pusa la dispozitia dlui deputat se aplica tot principiul -grecul plateste-. Grecul, ca grecul, dar si romanul de rand, pentru ca, sa nu uitam, societatea elena OTE detine numai 35% din actiunile SNTc Romtelecom, restul fiind proprietatea statului roman. In consecinta, aceasta cheltuiala nejustificata, ca si multe altele de altfel, se regaseste in curba ascendenta a tarifelor practicate de operatorul de telefonie fixa.
Pana de curand, dl Ioan Andrei a avut la dispozitia sa, tot de la Romtelecom, un autoturism marca Espero. Se pare insa ca domnia-sa nu este adeptul sloganului guvernamental -fabricat in Romania-, chiar daca este demnitar al partidului de guvernamant, si a dorit o masina mult mai performanta. Dupa cum se vede, dorinta sa a fost lege pentru conducerea Romtelecom.
Trebuie mentionat faptul ca dl Andrei, chiar daca a fost ales parlamentar, a ramas si presedintele Federatiei Sindicatelor din Telecomunicatii. Aceasta, cu toate ca, incepand cu data de 13 decembrie 2000, contractul sau de munca a fost suspendat de la Romtelecom. In prezent, cartea sa de munca se afla la Camera Deputatilor. Legea 54/1991 privind organizarea si functionarea sindicatelor spune destul de clar pentru oricine ca pot fi alesi lideri sindicali persoane care lucreaza in unitate.
Mai mult, dl Ioan Andrei s-a prezentat, in calitate de lider sindical, si la ultima sedinta a Consiliului de Administratie al Romtelecom. La precedentele sedinte, cand presedinte al SNTc era dl Vassilios Tsakoniatis, evitase sa participe, trimitandu-l in locul sau pe unul dintre vicepresedintii federatiei.
Provizoratul, inlocuit de interimat
Sedinta Consiliului de Administratie al SNTc Romtelecom, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, avea rolul de a limpezi apele la nivelul conducerii operatorului national de telefonie fixa.
Aceasta era, practic, dominata de o situatie de provizorat, dupa ce, la data de 3 iunie, toti membrii echipei de conducere operativa, cu exceptia unui director din partea romana, isi prezentasera demisiile in fata presedintelui Consiliului de Administratie, dl Georgios Skarpelis. Demisiile directorilor au survenit la foarte scurt timp dupa ce dl Vassilios Tsakoniatis a fost inlocuit cu dl Giorgios Skarpelis.
Practic, mai mult de o luna de zile, directorii, carora nu le fusesera luate in discutie demisiile, veneau la serviciu in fiecare zi, insa nu puteau lua nici o decizie majora privind activitatea Romtelecom. Tocmai aceasta stare de lucruri si-au propus s-o rezolve, saptamana trecuta, membrii CA, insa semnele de intrebare nu au disparut. Aceasta, deoarece, in buna parte, provizoratul a fost inlocuit de interimat.
Doi directori responsabili de domenii-cheie in activitatea companiei au fost numiti cu titlu interimar, pana la 1 septembrie. Este vorba de directorul de dezvoltare executiv al companiei, dl Silviu Agapi (care cu ani in urma a fost si director general al, pe atunci, regiei autonome de telecomunicatii Romtelecom), si de directorul responsabil cu tehnologia informatiei, dl Golias.
Totusi, au fost numiti in functii, pe durata nedeterminata, doi directori romani si trei din partea OTE. Este vorba de directorii responsabili de domeniile operatiuni regionale (Florin Anghel), resurse umane si administrativ (Marcel Nicolaescu), financiar (Anghelinos), operatiuni tehnice (Avlonitis) si comercial (Melitas).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















