Home Economic-Financiar Salariul minim crește cu 8,3% și pensiile cu 5%

Salariul minim crește cu 8,3% și pensiile cu 5%

DISTRIBUIŢI

Salariul minim pe economie va fi de 975 lei, de la 1 ianuarie 2015, iar pensiile vor fi majorate cu 5%, a declarat marți Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la România TV.

Evident că fiind un guvern socialist, executivul condus de Ponta majorează diferențiat acolo unde trebuie să suporte angajatorul și acolo unde trebuie să suporte bugetul. Efortul făcut de angajator va fi pe fiecare angajat plătit cu salariul minim de 10,2%, având în vedere că vor crește proporțional și cotele angajatorului.

‘Așa cum am anunțat și în lunile anterioare, toate măsurile pe care noi le-am promovat sunt susținute prin bugetul anului 2015. Salariul pe economie, cel minim, va crește începând cu 1 ianuarie, de la 900 — cât este în momentul de față — la 975 (lei, n.r.), iar a doua majorare se va produce începând cu 1 iulie, de la 975 la 1.050 (lei, n.r.), astfel încât să încheiem anul 2015 cu salariul minim pe economie 1.050 lei’, a afirmat ministrul Muncii.

Potrivit Rovanei Plumb, pensiile vor fi majorate cu 5%, iar pensia minimă va ajunge la 400 de lei.

‘În ceea ce privește pensiile, facem o majorare a pensiilor cu 5%, respectiv a valorii punctului de pensie, pentru că ne permite bugetul să avem o majorare mai mare decât rezultă din calculul aplicării formulei din Legea 263 — Legea pensiilor. Deci pensiile vor fi majorate cu cinci puncte procentuale, iar pensia minimă, cea de 350 de lei, va fi majorată la 400 de lei, astfel încât cei care beneficiază în momentul de față de 350 de lei — ca și pensie minimă socială, 360, 370 (lei, n.r.) — toți vor ajunge la 400 de lei’, a precizat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a mai spus, totodată, că ‘dialogul social este un instrument absolut democratic, care trebuie menținut’.

‘Dialogul social este un instrument absolut democratic și care trebuie menținut, pentru că în felul acesta se pot fundamenta toate acele proiecte de acte normative cu impact economic și social. Mai mult decât atât, aș vrea să vă reamintesc că ministrul Muncii, conform Legii Dialogului Social, este cel care îl înlocuiește pe primul ministru în Consiliul Național Tripartit. De altfel, acest instrument al dialogului social se poartă la nivelul Ministerului Muncii, și este bine că există un ministru pentru Dialog Social, dar eu vorbesc la modul general, în funcție de viitoarea structură guvernamentală, că acest instrument va funcționa în continuare’, a încheiat Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta a declarat marți că există un acord de principiu cu delegația FMI, CE și BM privind bugetul de stat pe 2015, conform căruia deficitul bugetar prevăzut pentru anul viitor va fi de 1,83% din PIB.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.