Dublarea salariilor în sectorul bugetar nu poate fi făcută în mai puțin de șapte ani fără a afecta indicatorii macroeconomici, respectiv inflația, în condițiile în care Romånia și-a propus să intre în zona euro la 1 ianuarie 2014, a declarat economistul-șef al BNR, Valentin Lazea (foto). „Creșterea salariilor nu trebuie să depășească productivitatea muncii, iar în aceste condiții salariile nu pot fi majorate, în medie, cu mai mult de 9-10% (pe an). Pot exista abateri de la această marjă, adică pot avea loc creșteri pe anumite ramuri de 5%, spre exemplu, în timp ce salariile altor segmente ar putea crește cu 15%, însă, per total, creșterea veniturilor nu poate depăși 10%“, a spus Lazea, citat de o televiziune de business. Economistul-șef al BNR a precizat că Romånia trebuie să respecte criterii mai stricte în ce privește inflația, odată cu intrarea în zona euro, iar în aceste condiții dublarea salariilor ar trebui să se întindă pe o perioadă mai lungă de șapte ani. Lazea a adăugat că BNR nu a purtat pånă la această dată discuții legate de majorarea salariilor bugetarilor potrivit noii grile a Legii unitare a salarizării cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Muncii și că, „oricum, dacă ar fi avut loc aceste negocieri, nu ar fi fost făcute publice“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















